Fie din raţiuni ce ţin de doctrina social-democrată, fie pentru că a intuit corect că sărăcia macină încet, dar sigur popularitatea oricărei puteri, guvernul Năstase s-a arătat destul de preocupat de această problemă. Premierul are un consilier special, a fost elaborată o strategie naţională de luptă cu fenomenul. Cea mai importantă măsură de pînă acum a fost legea venitului minim garantat. În principiu, autorităţile asigură oricărui român o anumită sumă lunară, indiferent de calităţile şi efortul depus de acesta. Pentru a nu fi acuzat că încurajează nemunca, guvernul a condiţionat acordarea acestui ajutor de efectuarea unui număr de ore de muncă în folosul comunităţii. Apoi, alte iniţiative, din care cea mai cunoscută este acţiunea numită de presă "cornul şi laptele". Au urmat obişnuitele acuze, din două direcţii. Prima: guvernul este populist. A doua: liberalii români se simt din nou furaţi de stat în favoarea celor care muncesc mai puţin. Ambele acuze nu au argumente raţionale şi se bazează mai mult pe puseuri opoziţioniste sau ideologice. E adevărat că puterea are manifestări populiste, aşa cum este cazul cu bătălia împotriva intermediarilor din pieţe, dar a spune că lupta cu sărăcia este, la modul general, o dovadă de populism este în sine o critică populistă. Guvernul, şi mai ales unul social-democrat, este îndreptăţit să redistribuie o parte din venitul naţional săracilor, şi mai ales către categoriile care în mod evident nu au şanse egale în lupta economică, bătrînii, copiii sau persoanele fără proprietate din mediul rural. Aşa cum guvernul nu are nici o acoperire etică în menţinerea unităţilor economice de stat nerentabile sau, şi mai rău, în acordarea de bani din buget către întreprinderi privatizate fără şansă, aşa cum se întîmplă la Reşiţa. Asemenea politici au frînat dezvoltarea şi au produs un mediu economic incapabil să susţină masa de săraci ad