Călătorie în Transnistria Luni, 22 iulie 2002 Părăsesc Parisul şi plec la Chişinău, la Universitatea de vară de la Vadu lui Vodă, organizată de Fundaţia Soros-Moldova, în cadrul programului Est-Est. Avionul, un Yak 40, decolează cu trei ore întîrziere. Aflu, întîmplător, că a fost nevoie să fie schimbat uleiul unuia dintre cele trei reactoare! Uşoară spaimă, repede calmată de un tehnician de întreţinere de la Air France, care mă asigură că un asemenea incident e banal şi fără urmări. Mă rog, dacă spune el! Într-adevăr, după trei ore aterizăm la aeroportul din Chişinău, micuţ şi curăţel; controlul e suspicios, dar politicos. Sînt aşteptat cu răbdare şi ajung, nu departe de satul Vadu lui Vodă, la 30 de kilometri de capitală, într-o zonă împădurită, unde sînt răsfirate casele de odihnă ale instituţiilor de stat, foarte aproape de o mare curbură a Nistrului, amenajată cu nisip, străjuită de tarabe şi de baruri disco, unul mai zgomotos decît altul, o piaţă agricolă (sic!) cu ţărani, aşezaţi ici, colo vînzînd legume, fructe, nuci verzi fără coajă, peşte de apă dulce, uneori afumat, şi imenşi raci fierţi. Universitatea noastră se desfăşoară la reşedinţa de vară a Academiei: case mari, dispersate într-un parc, fiecare cu două apartamente, confortabile şi curate. De la primul contact între studenţii de origine română sau vorbind româneşte, din ţările vecine cu Moldova, atmosfera este îmbibată de cordialitate, chiar de prietenie şi aceasta va fi tonalitatea dominantă a întregului sejur; români din Moldova, Ungaria, Ucraina; ţigani din România, mai precis de la Iaşi; unguri din Transilvania şi din Ungaria, studenţi la facultatea de română de la Cluj; ucraineni, polonezi, ruşi, găgăuzi din Moldova s-au mirat descoperindu-se unii pe alţii, s-au cunoscut, s-au susţinut, au vorbit, au dezbătut, uneori cu pasiune, şi seara au dansat împreună. O zi era dedicată cursurilor şi