Împotrivirea la privatizare, continuu să cred, este încă o problemă importantă. Nu spun, şi nici nu cred, că aceasta este o soluţie miraculoasă. De un singur lucru sînt, totuşi, convins: la patron se lucrează mai mult şi mai eficient, adică mai bine decît la stat. Uneori, ştiu şi asta, aici exploatarea este peste limitele permise, las deoparte salariile mici şi mă gîndesc la altele: iată, mi s-a povestit că într-o comună din apropierea Timişoarei funcţionează un atelier de sorginte italiană de prelucrare a unor subansamble din fibră de sticlă pentru autoturisme. Mi s-a spus că muncitorii aceia lucrează în condiţii de protecţie a muncii inacceptabile, adică total absente, şi iau în piept tot aerul infestat cu particulele acelea fine de sticlă care plutesc prin aer. În fapt, muncitorii aceia nu sînt protejaţi de organismele specializate ale statului nostru social şi democrat. Mă gîndesc cu groază cîte asemenea or mai fi fiind prin toată ţara. Cu toate acestea, privatizarea este singura soluţie de reducere a sărăciei dintr-un motiv atît de simplu încît dacă îl pricep eu, sigur îl pricep şi aceia care fac mitinguri să rămînă la stat: fabricile trebuie să facă profit, nu să trăiască din buget ca sanatoriul TBC de la Marila din Banatul istoric. Eu nu cred că muncitorii nu ştiu treaba asta, că al nostru compatriot este inteligent şi se prinde repede. Cred că pur şi simplu nu vrea şi gata. Poate se teme. Alţii n-au probleme cu spaimele, aceştia sînt nişte demagogi de primă mînă, se vaită cum că aşa şi pe dincolo şi se descurcă de minune, la fabrică trăiesc după vechea reţetă: "ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim" şi, în plus, practică ciubucăreala, munca la negru, micul trafic: se descurcă, numai fabrica să rămînă cum a fost ca să aibă iluzia locului de muncă. Pe aceşti muncitori nu-i afectează salariul mic: "de bine, de rău, la stat te mai descurci", zic