Decalogul dlui Tamás Am citit plin de speranţă articolul dlui G.M. Tamás din nr. 494 al Dilemei . Speram într-un răspuns, fie şi implicit, la întrebarea mea mai veche: "Cum să fii de stînga, azi, în România". Dar în bun - şi oarecum inconştient - spirit dilematic, articolul nu dă nici o soluţie. Prima lui parte conţine o analiză foarte judicioasă şi necruţătoare a stării stîngii din Europa de Est. Aproape nimic de obiectat. Subscriu. Obiecţiile mele au apărut odată cu partea a doua, schiţa de decalog (nu ştiu dacă ultima propoziţie "O să mai urmeze" anunţă multiplicarea poruncilor) al oamenilor de stînga. Am impresia că "cele zece porunci după Tamás" nu fac decît să consfinţească o înţelegere a stîngii ca stare de spirit, ca asumare morală şi o respingere implicită, cînd nu explicită, a stîngii ca formă de acţiune politică organizată. Iată, porunca a treia cere o ruptură completă cu social-democraţia, "adevărată sau nu". De acord, cu toţii sîntem conştienţi că ceea ce se vinde la noi sub eticheta de social-democraţie are prea puţin a face cu social-democraţia. Cu toate acestea, cam o dată la patru ani, oamenii trebuie să voteze. Cu cine? Ce să facă oamenii de stînga? Să stea acasă cuminţi, să filozofeze boemi la un pahar de vin (conform poruncii a zecea) şi să se uite relaxaţi la invadarea Parlamentului de către vadimi şi de alţii asemenea? Ei trebuie, dacă vor să poată influenţa în vreun fel situaţia socială şi politică să se coaguleze ca (sau în jurul unui) partid politic: deocamdată aşa se face politica, fie că ne place sau nu. Trebuie să se definească şi prin gen proxim, adică să se poziţioneze undeva printre partidele existente. Unde? Sugestiile dlui Tamás par să indice, în termenii actuali, un partid comunist radical sau o extremă stîngă anarhistă. Asta cere un partid nou, cel puţin la noi. Soluţie falimentară din toate punctele de vedere: s-a văzut că