Ştiţi unde se-ntîlnesc criticii de film imediat după o proiecţie? La pipi. Aici auzi primele cronici, desfăşurate cu bucuria celui care-şi goleşte băşica. Aici am aflat că ultimul (Takeshi) Kitano, Dolls - ghicitoare interminabilă de poveşti paralele cu păpuşele placide, pitoresc ca un calendar şi la fel de pasionant -, este "un capolavoro assoluto", "che peccato" că regizorul a luat deja il Leone d'oro acum 5 ani, pentru Hana-Bi... A doua zi, citeşti aceleaşi păreri în cotidiene: criticii italieni nu se dezmint, între toaletă şi computer. Şi, spre deosebire de confraţii lor de la Cannes sau Berlin, au şi haz - precum titlul cronicii la Il bacio dell'Orso al rusului Serghei Bodrov (filmul cel mai "ţapispăşitor" al Mostrei): "Il bacio del rimborso"... Iar dincolo de recenzii, există presa orală: Veneţia este un festival în care simpatia/antipatia faţă de filme sînt asurzitoare. Cu ce am rămas de la a 59-a Mostră? Cu bune/rele - ca-ntotdeauna -, dar şi cu sentimentul că Festivalul de la Veneţia, sub noua conducere (autoritară) a elveţianului Moritz de Hadeln (fostul director al Berlinalei), a călcat cu dreptul, fiind - parcă - mai puţin politizat (a se citi: de stînga) ca sub Alberto Barbera. De Hadeln are însă de înfruntat două forţe redutabile: ostilitatea declarată a unei bune părţi a presei italiene şi - urmarea Leului de Aur decernat filmului "blasfemiator" The Magdalene Sisters - scandalul aferent... El nu se poate bizui, aşadar, nici pe stînga, nici pe dreapta. Ceea ce înseamnă că e foarte plauzibil ca Mostra 60 să aibă un alt director!
Antonioni per sempre Am fost la un pas de a lua cina cu Michelangelo Antonioni: omagiat de Mostră, cu o lună înaintea împlinirii vîrstei de 90 de ani (pe 29 septembrie), marele cineast a fost prezent în Sala Grande a Palatului del'Cinema pentru a primi, din mîinile lui de Hadeln, un trofeu-statuetă, a asista la proie
