Şi între oameni se stabilesc relaţii de putere, ba aici mai mult ca în alte părţi. De altfel, tot ceea ce înseamnă vorba asta se regăseşte în multitudinea de junglă a raporturilor omeneşti. Unii sînt în mod natural născuţi să fie şefi, alţii, tot natural, subalterni. Scriitorii au observat această relaţie complexă, această complicitate în doi. Caragiale s-a uitat la ea cu atenţie, Cehov asemenea; în filozofie Nietzsche a ridicat demnitatea învingătorului, a liderului, a celui tare, la dimensiunea unei demnităţi care va schimba faţa lumii. Eliberare, putere născută din competiţie, ar spune politologul libertarian, nenorocită plebiscitare a valorilor morale, ar zice conservatorul, pierdere de pe urmă, scandează pastorul exaltat la emisiuni televizate, la tele-biserică. Totul este aşa, sexologul disociază între impulsuri instinctual-erotice femdom, acelea în care femeia domină, leagă, călăreşte, biciuie în dessouri de piele cu ţinte, sau cealaltă, aceea în care el este aşa, adică leagă, biciuie, neantizează, sperie şi juisează, oftează de plăcere în gemetele, mimate sau nu, ale partenerei. Ce este feminismul şi mişcarea feministă, altceva decît un femdom mascat în ritualuri social-politice, zice cel de dreapta; dimpotrivă, stînga clamează altfel: egalitatea sexelor şi eliberarea de tabuuri, zice ea. Una (dreapta politică) este masculină, încruntată, virilă (în măsura în care virilitatea este, totuşi, o afacere declarativă), ţine în mînă tabla legii. Cealaltă (stînga, adică, aceea modernă, nu asta de pe la noi) este femdom, sau măcar are înlăuntrul ei asemenea reverii. Pe afişele electorale din Germania, verzii din Stuttgart au un afiş cu figura de bunicuţă a unui senator care tricotează în numele egalităţii în drepturi şi obligaţii. Numai că, atenţie, în mişcarea feministă, mai nou îşi fac loc tendinţe de dreapta: bărbatul uzurpă ceea ce este al femeii, susţin no