Se întîmplă, în sfîrşit, lucruri simple, dar care altădată păreau imposibile în realitate şi posibile doar în filmele şi revistele alea imperialiste decadente... A apărut, de pildă, o pensiune pentru cîini: or fi mai multe, dar despre asta aflăm uşor, de pe una dintre coloanele de la Romană: "meriţi o vacanţă, o plecare în străinătate? Lasă-ţi cel mai bun prieten cu noi! Noi îi oferim atenţia şi afecţiunea de care are nevoie în orice perioadă!". Incitată de noutatea anunţului, am sunat la numărul de pe stîlp. Foarte prompt, un tînăr prezentabil, în stil body-building, m-a transportat cu un Aro pînă la proprietatea lui şi a soţiei aflată tocmai în prelungirea Ghencea. În propria lor curte. Cei doi sînt Dana şi Cătălin Francovschi, de 30 de ani. Ideea le-a venit din propriile probleme legate de căţelul lor, fostul apartament de bloc şi concedii. La început au amenajat trei padocuri: padocul e un spaţiu închis, cu o parte de beton pe jos şi o parte de lemn, în aer liber, incluzînd şi coteţul cîinelui, cu încălzire electrică. Acolo cîinele stă o parte din zi, în siguranţă; alternativ, se mută în petecul de curte cu gazon, unde face mişcare. Padocul ăsta nu are doar o denumire specializată, ci şi regulile lui: trebuie curăţat în fiecare dimineaţă cu furtunul, peria şi clor, indiferent dacă pensionarul a făcut ceva acolo sau nu. Această sarcină - ingrată, am spune noi, normală, spune Cătălin, îi revine chiar lui, iubitorul-şef de animale al familiei (soţia sa este şi o mare iubitoare de copii, cărora le predă artele marţiale). De la curăţenie nu se poate face rabat: pe lîngă curăţenia de dimineaţă, mizeria căţeilor trebuie strînsă pe parcursul întregii zile, fără complexe (de fapt, în Occident

aşa fac şi stăpînii, cînd ies cu căţelul în parc: au mereu la îndemînă ceva de strîns). Rabat nu se face nici de la hrană, care este de bună calitate, ca să nu se îmboln