Un amic mi-a povestit zilele trecute o întîmplare pe care nu pot să nu v-o povestesc la rîndul meu. Ea se petrece în Albania zilelor noastre, într-un ONG construitor de societate civilă cu bani americani. Povestea începe la ziua de naştere a americancei delegate la Tirana pentru a fi consiliera acestei pepiniere de civilitate. În ziua cu pricina, americanca cu pricina intră în office, spune Hello, everybody, anunţă că este ziua ei de naştere şi că seara va avea loc un party la ea acasă şi că everybody is welcome. După care fiecare îşi vede de treabă. Seara, amicul meu care se întîmplase în birou la momentul cu pricina, se duce la party, unde este welcome, dar singur; nici un albanez nu-şi face apariţia. A doua zi dimineaţa, amicu' ajunge puţin mai tîrziu la office, ca după party şi asistă la următoarea scenă: toţi angajaţii albanezi, în picioare şi cu priviri sumbre, ascultă cum directoarea lor, albaneză şi ea, îi trage un perdaf cumplit americancei scoase în faţa adunării ca un elev prins cu o copiuţă. Cum îţi permiţi să faci aşa ceva!? - ţipă directoarea. Cînd inviţi pe cineva la tine în casă, vorbeşti cu el, te uiţi în ochii lui, că sîntem oameni, nu o turmă de oi să ne spui aşa, la grămadă, everybody is welcome! Şi dacă tot am început să povestesc, haideţi să vă mai spun una bună, nu fără legătură cu prima. Printre tinerii americani există un joc de societate foarte apreciat, numit body-nu-ştiu-cum, în care partenerii beau împreună tequila, să spunem, aşezînd sarea şi lămîia pe diferite părţi ale corpului celuilalt, de unde trebuie să le recupereze cu gura. Urmează o lingăială mai ceva ca la manele, în hazul şi buna dispoziţie generale. Pentru orice român, balcanic şi erotoman, după o astfel de seară într-un bar cu o tînără încălzită de body-nu-ştiu-cum, nu poate urma decît ceva anume, ştim noi ce. Ei bine, nu urmează strict nimic:

jocul s-a terminat