Prin bunăvoinţa unei prietene de familie, aceeaşi catolică grenobleză ferventă căreia îi datorez şi alte experienţe descrise cititorilor Dilemei, am intrat în contact cu "metohiile" atonite din Franţa. La două ore de condus prin pădurile de după masivele muntoase Chartreuse şi Vercors, către St. Marcelin şi apoi St. Laurent-en-Royans, departe de lumea dezlănţuită, dar şi de mînăstirea de la Athos pe lîngă care gravitează (Simonos Petra), am dat de locul închinat Sf. Anton cel Mare. În 1978, cei trei călugări francezi de la respectiva mînăstire au decis să se întoarcă în Franţa spre a crea ceea ce avea să devină mînăstirea pe care am vizitat-o. Mai există trei astfel de locuri pendinte de Muntele Athos: Mînăstirea Transfigurării (la Terrasson la Villedieu - potrivit nume!), Mînăstirea Solan (în La Bastide d'Engras) şi Mînăstirea Sf. Maria a Deşertului (la Hyères-Fort de la Repétance, în Île de Porquerolles). Ascunsă în munte, la capătul unui drum periculos (dar impecabil asfaltat, ca toate drumurile franceze), mica mînăstire ocupa amplasamentul - părăsit în timp - al unei mînăstiri catolice de maici. Exista, se pare, aici un vechi loc de pelerinaj şi rugăciune la moaştele Sf. Anton, cu numele Sf. Anton în Dauphiné. În secolele XIII şi XIV, aici se afla matca tuturor călugărilor antonini, dar există menţionări ale locului încă din secolul XI, mai cu seamă în conjuncţie cu venerarea Sf. Nectarie din Egina şi Sf. Mémoire ("episcop italian al cărui cult a fost transportat de la Bari la Combe-Laval fără îndoială de către pelerinii medievali ai Sf. Nicolas"). Cu alte cuvinte, nu era o fundare, ci o re-întemeiere, cum multe dintre cele ce au de-a face cu spaţiul sacru sînt: strat peste strat peste strat de arhivă a locului. Mai existau spaţiile anexe, care astăzi servesc de chilii şi trapeză celor unsprezece călugări strînşi între timp acolo. Am ajuns la începerea a