Răbdarea a fost mai eficientă decît indignarea: coaliţia dintre dreapta şi extrema-dreaptă din Austria, după ce a stîrnit reacţii de mînie în Europa, s-a destrămat, nu din cauza sancţiunilor diplomatice (de altfel retrase, la recomandarea celor trei "înţelepţi" ai Uniunii Europene), ci ca urmare a propriilor contradicţii interne. În 2000, alcătuirea unui guvern cu miniştri din Partidul Libertăţii, condus de Jörg Haider, lider devenit celebru prin declaraţiile lui turbulente la adresa străinilor, a politicilor europene şi pentru simpatia faţă de trecutul nazist - a provocat nelinişte în democraţiile europene. Accesul lui la guvernare părea să legitimeze politicile autarhice prin care lehamitea electoratului faţă de corupţia şi clientelismul guvernărilor anterioare se converteşte în acceptarea unor limitări ale drepturilor garantate de un stat democratic. Demersurile cancelarului Schüssel, conservator, pentru alcătuirea acestei coaliţii, au fost rău taxate şi noul guvern austriac a fost contestat prin demonstraţii de stradă în capitalele europene cele mai agitate sub raportul dezbaterii de idei, artiştii au boicotat festivalurile, miniştrii cei mai socialişti din Europa au refuzat să dea mîna şi să se fotografieze cu omologii lor cei mai de dreapta din Austria. Desigur, nu a lipsit recursul la istorie: originea austriacă a lui Hitler, colaborarea masivă a austriecilor la efortul de război german legau prezentul de un trecut pe care doar Haider nu-l consideră odios. Cu 27% la sută din voturi pentru Partidul Libertăţii, Austria a considerat sancţiunile drept un amestec inacceptabil în treburile interne. Totuşi, Haider a demisionat din funcţia de preşedinte al partidului şi a pretins că se va dedica exclusiv obligaţiilor sale de guvernator al regiunii Carinthia. Postul de vice-cancelar împreună cu acela de conducător al partidului au fost preluate de doamna Riess-P