Mituc. Primele mele amintiri din copilarie se leaga de un motan galben-roscat, batran, cu ochii ca de foc, dar incredibil de bland. El era singurul meu tovaras de joaca si se lasa infasat, pus intr-o cutie de carton (care era cand patut, cand carucior) si plimbat prin curtea bunicilor.. Totusi, acum...

Mituc

Primele mele amintiri din copilarie se leaga de un motan galben-roscat, batran, cu ochii ca de foc, dar incredibil de bland. El era singurul meu tovaras de joaca si se lasa infasat, pus intr-o cutie de carton (care era cand patut, cand carucior) si plimbat prin curtea bunicilor.

Totusi, acum as vrea sa va povestesc despre un alt pisic, pe care l-am primit ca pe un soi de mostenire, cand bunica mea a plecat in lumea celor drepti. Mi-l amintesc de parca l-as avea in fata ochilor: era tarcat cu niste pete roscate, cu ochii parca vesnic mirati, cu tinuta maiestuoasa, ca si cand intr-o viata anterioara fusese cel putin un print.

I-am zis Mituc, l-am iubit ca pe un copilas si l-am respectat ca pe un prieten drag. Mi-a fost alaturi ori de cate ori m-am simtit rau, mi-a cules cu limbuta lui aspra si roz lacrimile de pe obraz, mi-a dat motive sa-l consider superior multor oameni, tocmai prin capacitatea sa de a iubi neconditionat, de a primi afectiune si de a darui, la randul sau, infinit mai multa.

Il revad si acum stand in prag si asteptandu-ma sa vin de la serviciu sau mieunand suparat cand ma vedea la oglinda, pentru ca intelegea ca, daca ma aranjez un pic, urmeaza sa plec.

Cand a disparut prima oara de acasa, intr-o zi de martie, l-am cautat peste tot si-am plans cu zece randuri de lacrimi. As fi dat orice sa-l stiu teafar si, chiar de nu s-ar mai fi intors, sa-l fi adoptat cineva cu suflet bun. Mai tarziu am inteles ca a fost si el intr-o escapada, ca era necesar sa le arate pisicilor din cartier cat era de mandru si de fr