Călătorie în Găgăuzia Vineri, 26 iulie La 7,30 plecăm din nou, de data asta spre Sud, spre Komrat, centrul politic şi administrativ al Găgăuziei. Plouă cu găleata. Cînd ieşim din Chişinău, control al poliţiei, de-a lungul zilei o să fie patru. Distanţa e mai lungă, drumul e la fel de monoton, străjuit de aceiaşi nuci, scuturaţi de adolescenţii care vînd nucile după ce le-au descojit. Şoseaua trece prin satele răsfirate pe marginea ei, toate identice. Din cauza ploii, şanţurile, curţile gospodăriilor sînt pline de noroi şi băltoace. Totuşi, e cald şi aproape toţi oamenii pe care îi vedem sînt desculţi, copiii se bălăcesc, se văd turmele de oi. În autobuz, studenţii găgăuzi sînt bucuroşi să ne arate regiunea, la fel şi o tînără încîntătoare, o bulgăroaică din Găgăuzia, entuziasmată că ne poate prezenta satul ei şi şcoala unde a învăţat, căminul cultural: nu e nimic extraordinar acolo, dar e locul de unde vine, unde a fost crescută şi educată, unde trăiesc părinţii şi bunicii, rudele şi prietenii, pe scurt, locul rădăcinilor primare. Drumul e monoton, cîntăm în diferite limbi. Din această modalitate fermecătoare şi ataşantă de a ne uni se naşte un sentiment cald prin care ne expunem convergeţele şi diferenţele, curiozitatea reciprocă este satisfăcută. Oricum, eu sînt foarte curios. După patru ore de drum, cu o viteză de aproximativ 40 de kilometri pe oră, ajungem la Komrat, despre care nu ştiu să spun dacă este un sat mare cu un centru urbanizat sau un tîrg ruralizat, e greu de formulat lexical o realitate confuză. Ţelul nostru este universitatea găgăuză: sediul ei e în fosta clădire a sfatului regional, comunist, la marginea de vest a aglomeraţiei (un cuvînt neutru), aproape în cîmp. Cei mai mulţi coboară din autocar, împinşi de o nevoie fiziologică extrem de urgentă. Ni se spune că toaletele sînt afară, în spatele clădirii. Oricum, era greu să nu dai de ele, pu