Stimata redactie,
Am fost incintat sa descopar in numarul 131 al revistei dvs. un articol aniversar dedicat cineastei Leni Riefenstahl, semnat de dl William Totok din Berlin. Iata – mi-am spus –, centenarul controversatei autoare a Triumfului vointei nu a trecut neobservat in Observator cultural si, in pofida corectitudinii politice reprosate publicatiei, jurnalismul isi face datoria, inregistrind – profesionist – reperele culturale importante.
Incintarea m-a tinut pina spre sfirsitul primei coloane, din care cititorul afla ca „Riefenstahl a impus in cinematografie un limbaj anume, numit mai tirziu «limbaj fascist». Prezentind omul stilizat (deghizat) in erou (supraom), a reusit sa ascunda rasismul endemic al sistemului nazist“. Stiu cine a lansat aceasta enormitate. Dar am o nedumerire – tine poate de formulare, insa nu inteleg cum, „prezentind omul stilizat s…t a reusit sa ascunda (subl. mea) rasismul endemic“ etc.: eu credeam, dimpotriva, ca tocmai aceasta stilizare il scoate in evidenta?! Daca n-ar fi asa, de ce s-ar mai vorbi de „limbaj fascist“ (nefericita sintagma – ca si cum ar exista si un limbaj „comunist“, „social-democrat“, „liberal“ s.a.m.d.!)? Dl Totok nu are nici o vina: Domnia sa expune, nemteste-neutru, parerile unora si altora in privinta cineastei. Dar nu stiu cum se face ca este vorba – intotdeauna! – de parerile proaste...
Contributia fundamentala a lui Leni Riefenstahl la Cinema este expediata in 17 rinduri – mai curind tehnice –, restul de patru coloane speculind, neobosit, banalitatea ca Riefenstahl nu sta prea bine cu moralitatea. Intr-adevar, nu sta si n-a stat (dar este singura?!): pentru a-si face opera (geniala, totusi – chit ca nicaieri nu se afirma asa ceva), a acceptat sa filmeze Congresul NSDAP, l-a „magnificat“ pe Hitler, a facut film de propaganda pentru al Treilea Reich – lucrurile sint clare. Ca e
