PNL si PNTCD au avut rezultate diferite la ultimele alegeri. Daca PNTCD nu a reusit sa intre in Parlament, PNL a trecut pragul de 5%. Liberalii au fost mai putin dependenti de Emil Constantinescu, si-au facut mai putine iluzii in privinta acestuia si au avut dreptate. PNL a propus o candidatura proprie in timp util, decizie care i-a propulsat in Parlament, evitand astfel repetarea esecului din 1992.
Scorul ar fi fost mult mai bun, (C.V. Tudor nu ar fi intrat in turul doi) daca presedintele Emil Constantinescu nu l-ar fi determinat pe Mugur Isarescu sa candideze contra lui Stolojan. Astfel, voturile s-au impartit, iar o buna parte a electoratului de centru-dreapta, demobilizat, contrariat, nici nu s-a prezentat la urne. In acest fel, infrangerea s-a transformat in dezastru politic. O formula de tandem ar fi salvat situatia. Nu in ideea ca s-ar fi castigat alegerile prezidentiale, desi nu este exclus, dar ar fi adus PNL si PNTCD pe pozitii mult mai puternice in Parlament, intr-o Opozitie care ar fi putut sa isi indeplineasca mult mai bine rolul.
Gata sa se scindeze in cateva randuri, rupt intre optiunea Constantinescu vs. Melescanu, apoi Melescanu vs. Stolojan, PNL a reusit totusi sa evite soarta PNTCD. Rezultatul (7%) a fost asemanator cu cel din 1990 si are avantajul ca a permis o masurare directa a potentialului PNL. In acest sens, ultimul exercitiu electoral a fost un pas spre maturizarea PNL. Trecerea in Opozitie a parut in primele luni a se face in conditii normale. Adaptarea la noua postura parea deplina, mai ales daca avem in vedere congresul din februarie 2001 care a operat o schimbare de lider fara mari tensiuni, cel putin aparent.
Valeriu Stoica a devenit liderul PNL, cu o mica majoritate de voturi, intr-un congres fara mari dispute. Partidul venea dupa o lunga perioada de sciziuni, declansata in august 1990, cu disidenta tineri
