Ion IANOSI

Prejudecati si judecati

Editura Hasefer, Bucuresti, 2002,

462 p., f.p.

Este greu de crezut ca altceva decit un incorigibil optimism pedagogic – pe care experientele anilor din urma, oricit de contrariante, n-au reusit sa-l descurajeze decisiv si definitiv – nutreste admirabila tenacitate cu care filozoful si esteticianul Ion Ianosi nu oboseste in a se ocupa de „idei inoportune“. Caci nu-i lucru putin sa te incapatinezi a sustine astazi, in ciuda sensibilitatilor si asteptarilor unui public intelectual bucurestean cu asumate filiatii culturale „liberal-conservatoare“, ca o comparatie intre Nietzsche si Marx nu reprezinta un afront la adresa democratiei; sau ca, pe de alta parte, dezinvoltura unora in a corela „linear“ fascismul si comunismul, in cautare – legitima pina la un punct – de paralelisme, analogii si identitati, „duce la siluirea istoriei, la confundarea unor etape diferite ca substanta, la anularea distinctiilor dintre personalitati si personaje de anvergura incomparabila“! Luciditatea cu care isi amendeaza iluziile ii reaminteste mereu ca „nodurile gordiene sint taiate indeobste cu sabia“, dar, „umanist“ pursinge, mai spera ca „omul nu va conteni sa apeleze, totusi, si la alte instrumente“. Ca de pilda ratiunea, in apararea careia a simtit ca trebuie sa sara si inainte de 1989, cind, in ton cu „conjunctura“, un „nietzschean“ poet al vremii o admonesta fara a clipi drept „jeg pe sandaua lui Dionysos“. Sau credinta in absoluta „unicitate“ a individului, in ilegitimitatea demersului aneantizant ce-l identifica pe de-a-ntregul cu vreun grup din care, aparent, face parte, si cu atit mai putin a idealului fascist-stalinist al „omului nou“ – „«noua» sluga a stapinului «nou» si a dogmelor sale «noi»“...

Motivatia, ca si destinatia noii carti semnate de Ion Ianosi – a opta dupa 1990! –, i-au determinat migalos