Culoare de iesire

Spuneam ca, in Corpul, portile de iesire din timp sint reprezentate de dispozitivele oculare: lentile, oglinzi, ecrane, lupe ce deformeaza imaginile „realitatii“ imediate pina la dizolvarea si remodelarea caracteristicilor ei ontologice. Calatoria in spatiu e, in schimb, provocata de arhitectura spectrala a caselor in ruina, vestigii ale amintirii primei copilarii ce declanseaza resortul psihic al nostalgiei. De fiecare data evadarile in cautarea timpului/spatiului pierdut au loc in paradisuri artificiale retro sau exotice, aflate oriunde in afara lumii comuniste: in luxul si eleganta interbelica (Aripa stinga) sau in sfirsitul Belle Epoque (Corpul), in colcaiala sexuala din New Orleans (Aripa stinga) sau intr-o Olanda a bizareriilor artificioase, pictata in griuri colorate (Corpul). Prin culoarul de trecere al unei vechi case „neerlandeze“ din centrul bucurestean al anilor ’50 (locuita de un batrin colectionar maniac), prostituata Coca, „martora“ micului Mircisor, dispare fara urma impreuna cu geamanul acestuia, Victor, ajungind intr-o locuinta din Amsterdam bintuita de Monsieur Monsu. Asa incepe partea a treia – si ultima – a Corpului. Sursa autobiografica a acestui episod este indicata in Jurnal si valorifica experienta stagiului amsterdamez din 1995, asa cum in Aripa stinga era transpusa experienta lunilor petrecute in New Orleans. E de anticipat ca in volumul al treilea va fi transfigurata recenta experienta a stagiului berlinez, cu vestigiile demente ale lagarelor de exterminare... La fel, ne putem astepta ca „episodul Herman“ al Aripii drepte sa extinda investigatiile asupra „misterelor Bucurestilor“ – subteranele oculte ale Casei Poporului – la interfata dintre conspiratia Stiutorilor si operatiunile nu mai putin paranoice ale Securitatii comuniste. Borges (Tlon) si Pynchon (V) stiu de ce...

Remarcabil mi se pare ef