Pe 7 august a avut loc la Grupul pentru Dialog Social o dezbatere1 – moderata de dl Adrian Cioroianu – cu privire la mutarea guvernului in sediul Bibliotecii Nationale (BN) de pe Bd. Unirii (conform HG 578/2002). Discutia mi s-a parut foarte utila, mai ales fiindca am aflat atunci atit pozitia conducerii BN fata de aceasta „mutatie“, cit si o serie de fapte (mai ales cifre) despre cladire.
Deoarece in Observator cultural Nr. 127 am exprimat o opinie antipatica (neregretind cladirea de pe Unirii si dind, deci, apa la moara guvernului), iar in dezbatere am fost vehement contrazis – si impins in indoiala –, simt nevoia de o discutie (chiar) mai aprofundata a „problemei“ Bibliotecii Nationale a Romaniei.
Despre definitia unei biblioteci nationale
In cadrul dezbaterii de la GDS, directorul Bibliotecii Nationale, dl Dan Erceanu, m-a provocat sa enunt trasatura definitorie a unei biblioteci nationale. Fiindca domnia sa n-a avut atunci rabdare sa-mi asculte mica „teorie“ si fiindca problema e serioasa, as vrea sa discut acum chestiunea, mai ales ca ea poate influenta deciziile viitoare privind BN.
Conform dlui Erceanu, definitoriu pentru o biblioteca nationala este faptul ca aceasta „colectioneaza tot“, cu alte cuvinte functia ei de depozit legal, cea care presupune colectarea unui anume numar de exemplare din fiecare publicatie (tiparitura, audioinregistrare, videoinregistrare) produsa pe teritoriul national2. Dupa umila-mi parere, o biblioteca nationala (ca orice institutie nationala, de altfel) este acea biblioteca care serveste natiunea in ansamblu, si nu la modul abstract, ci – in principiu, desigur – pe fiecare cetatean in parte. In abstracto, aceasta menire se traduce prin asigurarea accesului – din nou, in principiu – fiecarui cetatean la productia – prezenta si trecuta – de publicatii (indiferent de natura suportului aces
