Ce era sa denunte? In fata carei instante? Nici Cioran, nici Eliade nu erau vinovati de delicte criminale, ci de delicte de opinie. Or, delictul de opinie nu este pedepsit decat in dictaturi.
Nedenuntarea ideilor era, intr-adevar, un delict in tarile comuniste in plina teroare stalinista.
Cioran, Eliade si Eugene Ionesco se cunosteau toti trei prea bine si de prea mult timp pentru ca impacarea lor sa fie atribuita unor "lucruri trecute sub tacere sau prost intelese" (Alexandra Laignel-Lavastine, p. 17). Nu, pur si simplu Eugene Ionesco ii iertase, caci, asa cum a spus Jorge Semprun, el insusi deportat la Buchenwald pentru comunism, "omul poate ierta, caci asta este un act de libertate" (in Ombre et lumiere, FR3, 17 aprilie 2002).
Cioran si Eliade au fost, la un moment dat, autorii unor scrieri pe care am fi preferat sa nu le citim niciodata. Asa este. Oare trebuie sa-i limitam la aceasta perioada? In ce ilustreaza opera lor ulterioara aceasta "filiatie ideologica", care ar fi "indispensabila intelegerii operelor de maturitate"? Oare poezia lui Eluard este marcata pentru totdeauna de Oda catre Stalin sau cea a lui Aragon de poemul lui de slava a NKVD-ului? Cui i-ar trece azi prin cap sa le citeasca opera prin filtrul acestor poeme, tot atat de regretabile?
6/XII 1933
Draga Mircea Eliade,
Intamplator am fost liber in asta dupa masa (trebue sa stii ca nu vom fi descazarmati pana la noi ordine) si ti-am gasit scrisoarea. Nu m'as fi asteptat la o asemenea bucurie, - pe care, - diseara, cand am sa frec dormitorul cu moluz sub paza, supravegherea si injuraturile sergentului, am s-o uit neaparat. Iarta-mi acest scris deslanat, grabit, anost.
Sunt abrutizat, aproape. M'am desvatat de tot ce-a fost cu mine pan'acum. Nu m'am invatat inca cu ceea ce este, cu singura realitate. Nu ma linisteste decat apropierea somnului. Sunt
