Fiecare ţară intră în legendă cum poate. Prin cel mai renumit poet al ei, prin Camões, Portugalia s-a impus conştiinţei universale drept ţară a thalassofiliei şi a visului oriental. În fondul cultural comun, Lusitania a rămas pînă astăzi prototip al aventurii maritime şi al aspiraţiei de a descoperi noi lumi.

Dacă voiajul spre India a lui Vasco da Gama, imortalizat în Lusiada lui Camões, poate fi perceput drept aventură a unor nobili în căutare de cîştiguri, drept expediţie colonială, a existat în această temerară călătorie şi o componentă metafizică, la care cei mai subtili dintre europeni au fost întotdeauna sensibili. Marele navigator a pornit în căutarea unui vis, aşa cum au făcut-o Bartolomeo Dias, Cabral şi Columb însuşi. Nu atît aurul şi argintul l-au căutat ei, ci paradisul terestru care trebuia să se afle de cealaltă parte a Ecuatorului, dincolo de limita orizontului.

Nu-i de mirare că o minoritate de gînditori profunzi s-au ataşat acestei a doua ipoteze; dar e de mirare că unul dintre cei mai izolaţi şi mai snobi poeţi ai lumii, Mallarmé, a închinat o magnifică poezie tocmai eroului naţional portughez. În seria sonetelor omagiale, după celebrele strofe despre Edgar Poe, Baudelaire şi Verlaine (toate compuse la mormintele lor şi exaltîndu-le nemurirea poetică), după ce a scris sonetele mai puţin cunoscute despre Wagner şi Puvis de Chavannes, maestrul sibilinic al poeziei încifrate s-a aplecat şi asupra Portugaliei. Oricît de aluziv şi de obscur, sonetul consacrat lui Vasco da Gama are adresă precisă. Chiar dacă o circumstanţă accidentală a stat la baza compunerii lui (editarea albumului comemorativ din 1898), opţiunea lui Mallarmé pentru aventura maritimă portugheză rămîne grea de sens. Şi, în plus, ea a avut loc doar cu cîteva luni înainte de moartea poetului însuşi. Poezia începe aşa: Au seul souci de voyager/ Outre une Inde sple