Există doar două explicaţii la propunerea deşuchiată a lui Adrian Năstase de-a-i îngădui lui Ion Iliescu să mai candideze la un mandat prezidenţial: premierul fie glumea, fie se afla într-o temporară pierdere a facultăţilor mintale. Dacă făcea glume, ar fi fost preferabil să le facă în anturajul propriei soacre - o ştiţi, doamna pensionară care plăteşte taxele de mii de dolari pentru şcolarizarea nepoţilor. Dar nu e dl. Năstase omul să facă astfel de glume: ca în toate aberaţiile guvernării sale, premierul-ginerică e cât se poate de serios. Mortal de serios.

Presa a comentat incredibila neruşinare a lui Năstase punân-d-o pe seama dorinţei de a-l îmbuna pe omul de la Cotroceni. Probabil că ştirile privind inevitabila sa debarcare - să nu ne mirăm dacă ea se va produce chiar înaintea summit-ului de la Praga - l-au făcut să-şi reconsidere poziţia de trufie ciocoiască şi de aroganţă fără perdea. Brusc speriat, atotştiutorul şi atotputernicul vătaf şi-a adus aminte că are şi el un stăpân şi că s-ar putea să-l fi călcat pe bătături cu abuzurile sale. Faptul că nu mai controlează judeţele - baronii locali şi-au cam luat-o în cap şi puţin le pasă de urletele de la centru - l-au dus la constatarea că e mai singur şi mai slab decât îşi închipuise.

Nu cred, însă, că aici trebuie căutate originile aberaţiei năstăsiote. Nu de dragul lui Iliescu a riscat el acest act nesăbuit, ci de spaima a ceea ce l-ar aştepta după dispariţia lui Iliescu. Deocamdată, "cârpa kaghebistă", vorba lui Vadim, este singurul politician român ce posedă un electorat captiv. Or, un P.S.D. fără Iliescu e o pradă sigură pentru extremişti, dacă nu chiar pentru momentan adormita opoziţie. Un nou mandat de preşedinte n-ar mai însemna pentru Ion Iliescu nimic. Din punct de vedere financiar, este asigurat pe viaţă, din punct de vedere politic va găsi oricând o formulă de supravieţuire. Singuru