Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MANAGEMENT APLICATIV

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 4 septembrie 2002 ·

- Cultural - nr. 173 / 4 Septembrie, 2002 De curand, la Editura Appendix a aparut o noua lucrare dedicata managementului organizatiilor, scrisa de asistentul Adrian Petelean de la Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Targu-Mures, institutie recunoscuta pentru realizarile obtinute in domeniul cercetarii vietii economice. Volumul isi propune sa raspunda numeroaselor probleme pe care si le pun cei care studiaza disciplinele manageriale, in dorinta de a incerca sa desluseasca principiile dupa care functioneaza managementul de succes. In opinia autorului, cei care doresc sa afle cum isi pot imbunatati performantele, trebuie sa asimileze nu numai definitii, ci si un set minim de principii, bazate pe exercitiul practic. In acest context, lucrarea, cu titlul Management. Aplicatii. Studii de caz. Teste, se doreste o contributie la dezvoltarea unor deprinderi practice, esentiale pentru a ajunge la o adevarata cultura manageriala _ capitol la care mai avem de facut pasi importanti. Demn de remarcat este ca autorul defineste cultura manageriala ca produs al interdependentelor dintre competentele, stilul de conducere si sistemul de valori ce caracterizeaza managerii unei organizatii, avand ca scop sa sprijine misiunea, strategia si obiectivele organizatiei. Un asemenea punct de vedere are ca punct de plecare competentele manageriale, subscrie ideii ca stilul de conducere practicat este cea mai buna unitate de masura a comportamentului managerial si accentueaza ca radacinile culturii manageriale trebuie cautate in etalarea valorilor pe care le impartasesc managerii organizatiei. Pentru a surprinde in profunzime cele trei variabile, Adrian Petelean propune in cuprinsul acestei lucrari un numar de 56 de subiecte structurate pe trei parti principale, sub forma unor aplicatii, studii de caz si teste, toate avand ca obiectiv dezvoltarea competentelor manageriale. Cu acest prilej,

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 39 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Constanţa: Accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii - FOTO

News.ro acum 29 minute
Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marţi, în judeţul Constanţa,

BREAKING Presa olandeză: Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO / Doar România nu şi-a dat acordul

G4Media acum 51 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters și citată de Agerpres. Agenţia transmite că şi Slovacia îl susţine acum pe premierul Olandei, aflat la sfârşit de mandat, ca

Topul domeniilor care angajează studenţi şi elevi pe timpul verii

Mediafax acum o ora
„Deşi cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem şi 4.000 de locuri de muncă part-time şi aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segmen

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 56 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Philip Morris International, primul loc în clasamentul Forbes - Net Zero Leaders

Ziarul Financiar acum 27 minute
Philip Morris International (PMI) ocupă primul loc în clasamentul Forbes Net Zero Leaders 2024, topul celor 100 de companii din SUA care au înregistrat cele mai mari progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Forbes a folosit da

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 36 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 54 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 33 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum 2 ore
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°