Seria derivatelor cu sufixul modern şi internaţional -ism e, cum se ştie, deschisă şi foarte bogată. Fenomenul nu este, de altfel, specific limbii române şi nici foarte nou. Iorgu Iordan, în Limba română actuală (1943, 1947) considera sufixul "foarte productiv", ilustrîndu-şi afirmaţia cu un lung şir de exemple culese din publicaţiile vremii: copism, haotism, ienicerism, mareşalism, rudimentarism etc. Din presa ultimului deceniu se pot aduna altele, pentru a dovedi uşurinţa cu care se formează noi cuvinte: mai ingenioase sau mai greoaie, pornind de la baze uneori atipice din punct de vedere stilistic sau morfologic (cuvinte populare, interjecţii), producînd un adaos semantic sau doar forţînd interpretarea: "Ofensiva mîrlănismului" (România liberă = RL 1169, 1994, 16); "Heirupism" (RL 1160, 1994, 3); "ateul convertit la liber-cugetătorism" (RL 2015, 1996, 20); "chilipirgism isterizat" (RL 2093, 1997, 2); uneori formarea cuvîntului este explicitată în text: "această aiuritoare lipsă de legătură între discurs şi punctul său de plecare e una din formulele umane de a o lua razna. Plecînd de la personajul schiţei lui Caragiale, i-aş spune lefterpopescism" (Evenimentul zilei, 1057, 1995, 1). Adesea, împrumuturi recente care se lasă uşor analizate au deja în structura lor sufixul -ism (multiculturalism). Transparenţa, de altfel, este criteriul demn de a fi adoptat în caz de oscilaţie între două forme. Etimologia multiplă funcţionează în continuare, termenii internaţionali intrînd acum în română predominant prin engleză, dar cu corecţii aduse în uz de compararea implicită cu alte limbi. în ultima vreme circulă tot mai mult cuvintele consumism şi consumerism: ambele, bineînţeles, neînregistrate de DEX. Sensul e de obicei acelaşi, diferenţa de formă explicîndu-se prin sursele diferite ale neologismului. Consumerism provine fără îndoială din engleză. îl găsim, în mod previ