"Nu vom întîrzia în preajma venerabilelor grămezi de moloz"

I-am făcut multe supărări, spune Cioculescu despre E. Lovinescu într-un pasaj memorialistic în 1971, şi-mi pare astăzi rău. Am scris şi eu ca şi alţii că şi-a revizuit judecăţile critice (el pretindea că a revizuit valorile literare!), am fost primul care i-am surprins dogmatismul, după ce primise eticheta de critic impresionist, pentru parada criticii juvenile, i-am criticat romanele, susţinînd că n-avea talent de romancier, i-am arătat limitele pătrunderii psihologice în memorialistică, dar desigur toate acestea de la un înalt nivel de stimă, într-un moment cînd corifeii Universităţii şi Academiei i-o refuzau spre ruşinea lor". în "Istoria literaturii române contemporane", E. Lovinescu scria despre debutul critic al lui Şerban Cioculescu: "Despre debutul lui Şerban Cioculescu... nu se poate spune că ar fi fost fericit; spirit polemic şi contradictoriu prin însăşi structura lui, el nu va avea îndreptăţi-rea autorităţii vîrstei şi, deci, a experienţei, şi nici a talentului... Din fericire, dl Cioculescu s-a recules sau e în proces de reculegere; spiritul polemic i-a rămas, fireşte, dar depăşind sfera contradicţiei în sine, cel puţin acum caută să afirme, deocamdată teoretic, şi necesitatea obiectivităţii. Deşi nu s-ar putea susţine că şi-a eliminat toate toxinele ce-l înăbuşă, pasiunile extraliterare ce-l agită şi-l deviază în atitudini absurde, e neîndoios, totuşi, că tînărul critic se îndreaptă spre obiectivitate şi spre conştiinţă profesională". Cei doi, Lovinescu şi Cioculescu cel de 70 de ani, sînt necruţă-tori cu tînărul critic Cioculescu. Toxinele, spiritul polemic mult prea dezvoltat, agitaţia, răutatea, verva ironică sînt destule motive pentru ca doi "bătrîni" să-i zîmbească ironic şi nervos, în acelaşi timp, unui tînăr.

Nu e cazul să spunem, ca la orice aniversare, că Şerban Cioc