Nebunatica lume a fotbalului trece printr-o perioada in care cuvintul "rabdare" a devenit desuet. A aparut un fel de concurs, ridicat la rang de arta, al lipirii rapide de verdicte, mai ales pentru conducatorii mioritici scoliti la vajnica "institutie" a Cooperativei sau pentru epigonii lor, cu chimiruri doldora de obiceiuri ce par proscrise in acest moment. Departe de primul loc, campioana Dinamo vrea sa-si asigure un titlu fie si la capitolul "instabilitate", cel mai tare antrenor al sezonului trecut, Olaroiu, sta cu capul pe un butuc vopsit in ros-albastru, iar Grigoras s-a trezit somer dupa doar doua etape, dupa ce a ascultat varianta povestita de Liviu Mihai a zicalei fotbalistice ce proclama ca facerea de bine e... nerecomandabila. Coborind o treapta, ajungem la Poli Iasi, unde responsabila cu verdictele pare a fi tribuna. Adulatul Vasile Simionas a simtit simbata pe propria piele cit de vremelnica poate fi gloria si cit te poti increde in mase. Privit mereu ca un profet, permanent regretat atunci cind antrena prin alte parti ("De-ar veni Simi inapoi", era replica ce o puteai auzi mai mereu in ultimii ani in Copou) tehnicianul a simtit in citeva rinduri aciditatea publicului iesean. Cam in aceeasi oala au fost bagati si jucatorii carora le-a fost pusa la indoiala chiar valoarea. Ca Poli a pierdut lamentabil partida cu Focsaniul este un adevar ce irefutabil. Criticile, dure si chiar foarte dure, trebuiau si erau normale a apare. De aici insa pina a pune eticheta ca ceea ce s-a facut pentru fotbal a fost inutil este un drum lung. Sa ne amintim fie si faptul ca anul trecut, "alb-albastrii" au pornit la drum in divizia C acumulind doar un punct in doua meciuri in fata unor "superputeri" ca Minerul Crucea si Rafinaria Darmanesti. S-a avut rabdare, s-au luat masuri rapide de revigorare si Poli a revenit in B. Acum, echipa Iasului a pierdut o lupta, nu razboiul. Poli