- Social - nr. 175 / 6 Septembrie, 2002 In imensul univers al suferintei, nu exista durere mai profunda decat moartea omului drag. Este greu, sau chiar imposibil, sa ne imaginam ce fel de tristete pot sa resimta parintii atunci cand asista, neputinciosi, la chinurile agoniei mortii copiilor lor! Cu certitudine, atunci o sabie nemiloasa si implacabila strapunge tesuturile inimii, lasand in urma sa rani pururi sangerande. O astfel de adanca mahnire i-a fost harazita, prin Pronie, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care, indurerata, privea calvarul zbaterilor partii omenesti a lui Hristos-Dumnezeu pe Cruce, Cel considerat de profetul Isaia "om de suferinta si rabdator la durere". De aceea, Maica Domnului (a carei durere nu sufera comparatie la nivel omenesc) este cunoscuta, in bibliografia teologica, si sub denumirea de Maica Durerii. De nemarginita sa milostivire se bucura toti cei care, in suparari, ii cer ajutorul prin rugaciuni staruitoare, pornite din inimi infrante si smerite. Ridicarea lor, de la intuneric (deznadejde ce prefigureaza moartea) la lumina (bucurie in Duhul Sfant si viata eterna) este cea mai clara dovada ca Dumnezeu este minunat intru sfintii sai, gratie nevointelor dreptmaritorilor crestini. Exista insa si o suferinta care duce la moarte si care reprezinta lucrarea diavolului. Efectiv, cand Credinta slabeste, omul cade usor sub ispita raului, fiind amagit de ideea ca este prea pacatos pentru a primi iertarea divina si a incepe o viata supusa vointei lui Dumnezeu. Nu trebuie insa sa ne speriem, caci oricate pacate ne-ar intina sufletul, Maica Domnului si Mantuitorul nu vor parasi pe nimeni. Se cuvine, asadar, sa ne rugam neincetat, aducandu-ne aminte ca mare este bucuria in Cer pentru un pacatos care se opune pacatului, iar rasplata pregatita (harul) va prisosi pe masura pacatelor. Pentru oamenii cu gandire superficiala, suferinta si moartea sunt