Intre dorinta si putirinta
HOP-ul de la Mangalia – Gala Tinarului Actor – inchide fizic o stagiune si deschide (psihic, ar urma) o alta. Sau, poate, invers. Evenimentul in sine, dorit salutar, ramine, in continuare, mai degraba salutabil. Intrebarile pe care el le genereaza (si pe care si le si pune, prin grija stimabila a organizatorilor de la UNITER, in cadrul colocviilor – la editia aceasta in numar de doua) si concluziile observatorilor sint cam aceleasi de la an la an. Daca motivatia ar fi ca virstele detin cam acelasi inventar de placeri ar fi linistitor. Din pacate, nu de cine stie ce acnee specifica debutului in meserie, eterna si ubicua, este vorba, ci de vicii ticaloase ale scolii si societatii romanesti in care ne-am trezit si careia nu stim sa-i facem fata. Si nici nu prea ne mai intereseaza…
Ce s-a observat? (Nici o noutate aici, sintem in plina strategie nonjurnalistica, noroc ca rigurosul lector are timp sa uite de la un an la altul!) Ca actorii concurenti, absolventi din ultimii cinci ani (sa fie asta o sechela a cincinalismului?), asezati sub ochiul vigilent al juriului (Cristina Modreanu, Emilia Popescu, Felix Alexa, Stefan Iordache si Cornel Todea), nu stau prea bine cu limba romana (de la asezarea accentului pe „indelebil“ la imposibilul „a place“ etc.), ca sa nu mai vorbim de franceza ori latina la care textul obligatoriu din Caragiale (Tema si variatiuni) trimitea, ca nu-i prea omoara grija background-ului cultural (asta ca sa vorbesc „pios“…), cit despre strategiile de promovare a propriei imagini ori intelegerea realitatii in care urmeaza sa intre (si) ca marfa (atentie, aici nu e vorba de acceptare, ba chiar din contra!), ce sa mai vorbim? Sigur ca fiecare dintre noi e direct responsabil de imperiul sau electiv si selectiv. Totusi, viciile de care vorbeam mai sus (si ar mai fi si altele, destule) ar trebui sa culpabi
