Presedintele Azerbaidjanului (sper ca nu ma insel) impartea viata omului in mai multe etape. Frageda pruncie, copilaria, pubertatea, adolescenta (care se incheie in jurul virstei de 28 de ani), tineretea (care se intindea pina la 55-56 de ani), maturitatea, virsta iluminata si, in sfirsit, cea a fericitilor intelepti. Raportat la acest grafic, presedintele Ion Iliescu s-ar afla, o spun fara nici o intentie peiorativa, in „etapa iluminata“, iar Adrian Nastase la virsta „deplinei maturitati“. De aici, probabil, si usoara incompatibilitate, ca sa nu zicem altfel, dintre cei doi. Adrian Nastase se afla la virsta marilor ambitii, a setei de putere, in timp ce Ion Iliescu, privind cu nostalgie in urma, incepe sa mediteze la desertaciunea celor omenesti, la efemeritatea propriei glorii si vieti, fapt care-l face sa inteleaga mai bine propriul sau eu si lumea in care i-a fost dat sa traiasca. In lupta interna, pe tabla de sah politic, aceasta detasare ii confera un avantaj considerabil in fata adversarilor directi si indirecti, inclusiv in fata premierului.
Presedintele se misca lejer, da replici la timp, ia atitudine cind e cazul, vorbeste despre propria sa experienta, lupta sa indrepte cite ceva din raul acestei lumi: devine pe zi ce trece mai uman. Presedintele, daca mai are vreo ambitie, apoi aceasta ar putea fi legata de imaginea pe care o va lasa posteritatii. Pare sa incerce sa indrepte greselile pe care le-a facut. Sau sa le justifice in vreun fel. In comparatie cu el, premierul pare crispat; abia a gustat din dulcele fruct al puterii si singele sau inca tinar il indeamna sa rivneasca mai mult ca niciodata puterea absoluta. De aceea, actiunile sale par a fi izvorite dintr-o ambitie oarba, care nu cunoaste masura. Premierul se straduieste sa fie la fel de popular ca presedintele, dar ascunsa sete de putere il tine in loc. Intre presedinte si premier are
