Mi s-a-ntamplat destul de des, in ultima vreme, sa trec pragul unui Internet Cafe. Pana se fac ultimele retusuri la povestea cu teleportarea, schema asta e cea mai buna pentru plimbareti ca mine, ce pot sa bantuie linistiti cu furca unui dead-line in ceafa, stiind ca au la indemana un mijloc atat de pervers de a-si proba existenta. Uneori, insa, toate calculatoarele sunt ocupate si-mi ia cateva minute bune de negociere pana-l conving sa-mi cedeze locul pe unul din pustii care apara planeta cu mouse-ul de nu stiu ce invazie extraterestra. In minutele acelea am ragazul sa ma intreb cat Internet si cata cafea se consuma in astfel de locuri, avand in vedere ca majoritatea clientilor abia de-au ajuns la varsta la care-au schimbat povestea cu barza pe aia cu teleportarea. Atunci am, totusi, ragazul sa ma conving ca o parte din super-masculii ce-si leagana pelvisul pe chat-urile fierbinti au intre 10 si 14 ani. Insa majoritatea ciutanilor nu vin pentru chat si nici la cafea: adevarata lor patima sunt jocurile pe calculator. Asta-i o boala ciudata, ale carei simptome difera de la un subiect la altul. Chiar si eu am fost nevoit, in trecut, sa ard zeci de ore in fata monitorului ca sa obtin un diagnostic precis. Dintre toate jocurile la care mi-am fracturat degetele, era unul, cu intreceri de salupe, care m-a amuzat destul de mult timp. Impartaseam acest viciu tainic impreuna cu un amic, ce incepuse sa ma viziteze destul de des ca sa "ne dam in barci". Pentru ca farmecul jocului e, parca, mai mare atunci cand te confrunti cu omul decat cu computerul. Omul, cu orgoliile, cu sensibilitatile lui aiurite e, inca, mai savuros decat o masina. Cand masina castiga, o scoti din priza si te simti razbunat. Pe om nu-l poti scoate din priza. Cel putin nu acum, cand era cyborgilor pare departe. Eu, insa, sufar de-o patima mult mai rea: plictiseala. Consum teribil de repede orice gadget si,