Am vazut ca prezenta lui Moritz de Hadeln la conducerea festivalului va fi un fel de „razbunare a chinezului“ fata de eliberarea din functie de la ultima Berlinala (un fiasco al showman-ului Dieter Kosslick). Nu a fost sa fie, cel putin in prima saptamina. Din competitia oficiala si din toate sectiunile paralele, numai Controcorrente isi merita numele si tine concursul. Cred ca la festivalul unde este omagiat Michelangelo Antonioni (la vremea lui, in contracurent sigur, prin Aventura), noile tendinte cinematografice incluse in sectiunea paralela Contracurent ar trebui sa faca parte din competitia oficiala, dominata insa, din pacate, de regizori consacrati, dar mai putin inspirati.
Selectia personala a exclus filmele din afara concursului, care vor fi prezentate si pe ecranele noastre in urmatoarele saptamini (predominant productii anglo-americane: K-19 The Widowmaker de Kathryn Bigelow si Blood Work cu si de Clint Eastwood).
Am vazut in selectia oficiala Frida de Julie Taymor – povestea melodramatica a pictoritei mexicane Frida Kahlo, o adevarata pasionaria implicata, se pare, si intr-o controversata relatie amoroasa cu Trotki. Filmul nu are cum sa se salveze, frizind uneori ridicolul, singura competitie in care poate intra fiind cea cu la fel de „celebrul“ Evita.
Road to Perdition de Sam Mendes va participa cu siguranta la Oscarurile de la anul. Dupa pariul cistigat cu American Beauty, regizorul Sam Mendes revine cu un film despre mafia americana, situat undeva intre Nasul lui F.F. Coppolla si A fost odata in America al lui Sergio Leone. Perfect regizat, impecabil jucat de Tom Hanks (din nou candidind la premiul de interpretare masculina), un mare succes de public, filmul este, totusi, departe de American Beauty.
Au fost doua filme interesante despre prietenie. Unul italian – Velocità massima de Daniele Vicari, despre doi mecanici auto
