Inca student la inceputul anilor '90, cum se intelege dintr-o evocare a Pietii Universitatii cuprinsa intr-unul din cele doua volume pe care i le recenzez*, Cristian Preda a intrat impetuos si repede in publicistica politica, impunandu-se relativ usor ca o figura puternic distincta. Beneficiar, probabil printre cei dintai, al unei burse de studii la Paris, si-a trecut ceea ce in Franta se numeste "diploma de studii aprofundate", iar in Romania "masterat", s-a inscris in ciclul trei, adica la doctorat, apoi s-a intors la Bucuresti, unde si-a inceput cariera universitara ca preparator, azi fiind conferentiar si decan al Facultatii de Stiinte Politice.
Doctoratul si l-a pregatit si trecut calatorind intre Bucuresti si Paris, fara sa aiba vreun sprijin din partea institutiilor romanesti, intr-un rand fiind nevoit sa-si ia concediu fara plata, desi avea obligatiile didactice implinite, iar echivalarea diplomei in Romania i-a fost facuta sacaitor, neprietenos, experienta de curand amintita intr-un articol din revista Dilema (nr. 487, 12-18 iulie 2002). Amintita si invocata ca moment formativ: "Am fost primit cu bratele deschise in Occident, si cu bratele incrucisate acasa. Psihologic, aceasta diferenta de atitudine s-a tradus astfel: am dobandit simpatii puternice pentru Occident si o inversunare neimpacata pentru tot ce e vetust in Romania".
Inversunarea neimpacata a fost insa de la inceput una dintre caracteristicile imediat vizibile ale publicisticii lui Cristian Preda si nu e improbabil sa fi fost mai mult intarita de anume experiente decat dobandita in urma trecerii prin ele.
O alta a fost atitudinea de expert agasat, parca mereu nevoit sa aiba de-a face cu diletanti, pe deasupra, de nu chiar in primul rand, si stupizi. Cum putea sa fie simpatic un autor patruns de constiinta "predominarii cretinului", pentru a folosi titlul dat de italienii Fr
