- Cultural - nr. 178 / 11 Septembrie, 2002 Biografii de exceptie Pe numele ei adevarat, Smaranda Gheorghiu, SMARA, cum o numea Mihai Eminescu, "a fost prima femeie conferentiar din tara noastra, apoi una dintre initiatoarele miscarii feministe romanesti si sustinatoare activa a luptei pentru emanciparea femeii pe plan mondial" ( Petre Birlea, 1988), "o femeie exceptionala", scria ziarul "Dimineata" din 19 septembrie 1937. Despre sine, controversata personalitate in epoca, afirma: "Pasiunea mea de scriitoare a fost calatoria". O pasiune reala, devoratoare, mai cu seama ca, prin ea, si-a putut face cunoscuta Tara in intreaga Europa si i-a putut informa pe cei de acasa despre comorile locurilor vizitate in Italia, in Belgia, Franta, Suedia, Danemarca, Cehoslovacia, Grecia, Germania, Ungaria, Asia… Consecinta acestor multe calatorii, ca si a celor din Tara, au fost cartile si brosurile intitulate astfel: "Schite si amintiri din Italia" (1900), "De la Bucuresti la Capul Nord" (in volumul "Conferinte si discursuri", 1905), "Schite si amintiri din Cehoslovacia" (1925), "O romanca spre Polul Nord" (1932) si sumedenia de conferinte la Ateneul Roman din Bucuresti sau in orase precum Craiova, Targoviste, Ploiesti, Buzau, Focsani, Bacau, Constanta, Suceava, Roman... Dar ea, Maica Smara este si semnatara unor scrieri beletristice, ignorate de generatiile de dupa cel de-al doilea razboi mondial. "Din pana suferintei" (1888), "Novele" (1890), "Veronica Micle" (1892), "Corbul cu pene de aur" (1897), "Mozaicuri" (1897). Dorul de tara" (1904), "Tara mea" (poezii, 1905), "Baiatul mamii" (roman, 1920), "Simfonii din trecut" (1927), "Dumitrite brumate" (1937), "Canta Dorna" (1939)… A colaborat la ziare si reviste importante: "Convorbiri literare", "Fantana Blanduziei", "Literatorul", "Tribuna", "Universul", si-a adus contributia la buna activitate a principalelor organizatii culturale