Interviul de faţă l-am desprins din tomul: ALDEBARAN. Amintiri despre Ion Vinea, inedit încă, pe care îl vom publica în curând. Face parte dintr-o serie întreagă de dialoguri cu cei care l-au cunoscut şi preţuit pe autorul Paradisului suspinelor. Ţin să amintesc, cu acest prilej, de căldura deosebită cu care Vlaicu Bârna m-a primit (convorbirea s-a desfăşurat într-o zi de luni, 23 noiembrie 1994, în apartamentul său dintr-o clădire din vecinătatea Foişorului de Foc) şi mi-a vorbit despre cel căruia i-a fost deosebit de apropiat. De altminteri, toţi cei cărora m-am adresat cu întrebări despre Ion Vinea - de la N. Carandino la, să zicem, Anton Dumitriu (şi acest interviu este inedit) - m-au primit cu braţele deschise.
încă o scurtă (şi absolut necesară) precizare. Am renunţat, cu o singură excepţie, la stufoasele note însoţitoare, care lungeau foarte mult textul iniţial al interviului. Ele se vor găsi, însă, la locul lor în ediţia pregătită pentru tipar. De asemenea, am transcris, în afara interviului propriu-zis, o scurtă scrisoare, precum şi o carte poştală primite de Vlaicu Bârna de la Ion Vinea.
Am găsit, la doamna Vinea, între manuscrisele care nu au fost cedate Muzeului Literaturii Române, şi o carte poştală, datată 5 august 1963 şi semnată de dv. V-o citesc, pentru a v-o reaminti:
"Mult iubite nene Ioane / Nene Ioane Silioane, / Aruncaşi odată discu / Şi la mulţi ruptu-le-ai pliscu. / Tannenbaumii ce să facă? / Au să-nghită şi să tacă / Iar pociumbii vor rînji / Acru. Sînt şi ei pe-aci. / Al dumitale cu afecţiuni, Vlaicu / iar ca morală cu aplicaţie la vocile critice de după interview, aş zice: / Pentru harul prozei tele / Nu-s de lipsă temenele".
Vă amintiţi în ce împrejurări le-aţi scris?
De obicei, când plecam în Transilvania sau la mare, îi scriam lui Vinea câteva rânduri. El n-a prea plecat din Bucureşti în pe
