- Cultural - nr. 178 / 11 Septembrie, 2002 La 9 septembrie, s-au implinit 48 de ani de la masacrul de la Sarmasel, care, copil fiind, mi-a umplut inima de durere si de spaima. Acolo au fost asasinati peste 100 de evrei, graniceri si civili romani si cativa maghiari - in total 126 de persoane. Este vorba despre evreii din jurul Sarmasului, adunati la centrul de plasa de catre autoritatile romane si a caror evacuare nu a fost posibila din zona de razboi, in timpul foarte scurt dintre 23 august 1944 si data ocuparii locali tatii de catre armata maghiara in inaintarea ei spre Ludus. A pierit acolo evreul din Silivasul de Campie cu toata familia, inclusiv baiatul cel mare, militar in termen, trimis acasa de la Bucuresti, pentru a-si scoate parintii si fratii din aceasta zona, imposibil de aparat de catre cei cativa graniceri. Il cunosteam bine, ca, de la pravalia lui, faceam cumparaturi si pentru ca evreul era prieten cu tata si de multe ori ii dadea marfa pe credit, pentru ca stia ca, in zilele urmatoare, isi va primi banii, iar copiii lui cunosteau tot felul de jocuri si de la ei le invatau si altii. Trecand uneori pe langa tristul cimitir de la Sarmasel, ma opresc, pentru un moment de reculegere, la mormantul lor. Nu am cunostinta ca despre acest masacru mass-media sa fi scos vreun cuvant in aceste zile, dupa cum nici in luna iunie nu s-a vorbit despre cei 140.000 de evrei din Ardealul de Nord trimisi in lagarele mortii si inclusi, pe nedrept, in numarul celor de a caror pierire s-ar face vinovat statul roman. Mass-media tace! Intrebarea care-si cauta raspuns este cum de aceste subiecte au devenit "tabu", in vreme ce unor intamplari minore li se da atata importanta sau, in alte cazuri, sunt elogiati oameni vinovati de crime fata de poporul roman. Urmasii evreilor din Ardealul de Nord, salvati de la moarte datorita ocrotirii oferite de statul roman, cum d