Trebuie să recunoaştem, stimaţi iubitori ai sportului, că fotbalul românesc (presupus) fără blaturi din primele etape ale noului campionat n-are nici sare, nici piper. Ceva mai anost nu se poate! Televiziunile fac eroarea capitală de a ne prezenta, între două etape naţionale, meciuri din cupele europene. Şi după ce vezi cum joacă Realul cu Fejennord în supercupă, nu mai poţi avea absolut nici o tresărire de patriotism cînd vezi, a doua seară, pe Dinamo cu FCM Bacău. Totul e clar ca lumina reflectoarelor din Occident: se joacă altceva la noi în lumina zilei. Totul diferă: şut, pasă, stop, alunecare, dribling, corner, penalti etc. Stopul, pe picior sau pe piept, îi ia lui Zidane maximum 15 cm. Lui Onuţ, de zece ori pe atît. Viteza de joc a Realului e a unui intercity (dar nu de la noi) pe lîngă a marfarului dinamovist. Sau rapidist. Sau stelist. Sau care vreţi dv. Comparaţia ne disperă. Întorcîndu-ne la blaturi: ele colorau campionatul. Umpleau culisele de freamăt. Dezlănţuiau pasiuni în emisiunile de sport din fiecare duminică noaptea. Alimentau presa cu ştiri despre telefoane, bani, aranjamente, întîlniri de taină. Dar acum? Nimica nimicuţa, Dinamo joacă la fel ca Bacăul. Şi Bacăul ca Dinamo. Steaua ia bătaie acasă de la AEK Timişoara. Cum care AEK? Cum care Timişoara? O echipă mixtă, făcută din cîştigătorii fără glorie ai primei serii din B şi perdanţii glorioşi ai seriei a doua, retrogradaţi cu minus 18 puncte penalizare în C. Universitatea Craiova scapă de tinerii Stoican, Bărcăuan etc., pasîndu-i lui Dinamo, deviere Neţoiu, şi-şi recheamă veteranii, cu Luţu, în frunte. Drept care Universitatea face maximum de puncte în primele trei etape, iar Dinamo doar patru din nouă.
Lipsa blaturilor mai are dezavantajul că antrenorii sînt şi mai puţin siguri pe post ca înainte. Nu-l mai vor constănţenii de la Farul pe Grigoraş, după două etape? Vine Hizo. Tot n-a
