Ce facem cu 11 Septembrie? Unde îl plasăm, în biografia lumii şi, deopotrivă, în biografia noastră? Un sfârşit de lume sau un început de lume? Un nou "război rece", de data asta între "civilizaţii" - cuvânt politicos care ascunde mai puţin politicosul cuvânt "rasă"? Sau chiar un "război cald"?într-un singur an, s-a scris, s-a vorbit, s-a arătat despre infamul atac de la World Trade Center cât despre puţine evenimente istorice. Se cunoaşte conţinutul ultimei picături de praf de la locul masacrului, dar despre forţele aflate în spatele crimei nu ştim mai nimic. Făptaşul o fi, într-adevăr, Bin Laden? Sau acesta nu e decât un desperado care, pentru că tot nu avea nimic de pierdut, a capitalizat şi această mârşăvie? O fi mâna lui Saddam? Dacă nu, de ce a iuţit administraţia de la Washington ritmul ameninţărilor pe măsură ce ne apropiem de împlinirea unui an de la funesta zi?

într-un articol din The New Republic, Leon Wieseltier scria că în ultimele trei sute şi ceva de zile societatea americană, posesoarea, în genere, a unei proaste memorii colective, nu face decât să-şi amintească: o ţară obişnuită să "mănânce trecutul", obsedată de "noutate", a ajuns la punctul-limită în care viitorul devine o valoare secundară. Blocată la momentul WTC, ea face şi desface ghemul amintirilor, sperând să afle înţelesul dramei absurde petrecute în inima sa simbolică.

România are mai puţine probleme cu memoria, dar mult mai multe cu noua sa identitate europeană. De pe urma lui 11 Septembrie, ne-am ales cu un mare inconvenient. Şi anume, cu somaţia de a ne defini nu doar în funcţie de interesele imediate, ci şi în funcţie de interesele de perspectivă. Din câte-mi dau seama, destule ţări au căzut acest examen. Şi încă mai multe personalităţi s-au pătat iremediabil. Singura mişcare abilă a României din ultimii doi ani - semnarea tratatului privindu-i pe soldaţii americani af