Anthony Hopkins e unul dintre acei mari (şi rari) actori care pot să joace, la fel de memorabil, Regele şi Valetul. De la Leul în iarnă (debutul lui în film, în '67, la 29 de ani) pînă la Rămăşiţele zilei, trecînd prin Tăcerea mieilor (un Oscar pentru cel mai bun actor), ajungînd pînă la Hannibal (în care Hopkins reia şi continuă rolul doctorului Hannibal Lecter), descoperi un actor de cursă lungă, cu un talent prodigios, dublat, se pare, de un temperament "dificil". Acest nobil britanic (pe care originea socială îl indică drept "fiu de brutar"), lansat în teatru de Laurence Olivier, şi devenit cetăţean american abia în anul 2000, şi-a anunţat, de mai multe ori, în timp, "retragerea definitivă" din cinema; în viziunea unui actor cu un chinuitor (în context) exces de inteligenţă, cinema-ul e redus, de prea multe ori, la condiţia de jucărie aducătoare de bani, de o superficialitate depăşită doar de stupiditate. Dar, vorba unui dramaturg celebru, "Eu am lansat ideea, eu o bagatelizez!" Iată-l, acum, pe acelaşi Anthony Hopkins, declarînd că aceeaşi jucărie poate fi, la urma urmelor, şi distractivă.

Ideea de "distracţie" revine în declaraţiile făcute presei de marele actor, care a acceptat să joace într-un nou film de acţiune, zis, în româneşte Dublura (şi în original Bad Company): "Îmi plac filmele de acţiune. Filmele cu Schwarzenegger sau Harrison Ford, ca Indiana Jones, sînt adevărate distracţii (...) Pot să fac o treabă serioasă într-un film de acţiune şi asta să fie totodată o şansă de a mă distra pe cinste". E posibil ca Anthony Hopkins să se fi distrat, într-adevăr, pe cinste, intrînd în pielea unui agent CIA conceput după toate şabloanele binecunoscute (dur-eficient-solitar-fără familie-cu un umor sec-cu un fond secret generos etc.) şi punîndu-şi acea piele la bătaie ca să salveze omenirea, sau cel puţin New York-ul, ameninţat de o bombă nucleară fura