Hans Bergel - la cei peste 75 de ani pe care-i avea cînd l-am întîlnit la Institutul Român de Cultură "Titu Maiorescu" din Berlin - m-a frapat într-un prim moment prin aerul calm şi stăpînit, prin politeţea ireproşabilă a unui "grand seigneur". Uimirea mea a fost cu atît mai mare cu cît ştiam prin ce grele încercări i-a fost dat să treacă acestui scriitor în anii comunismului. Hans Bergel a făcut parte din grupul celor cinci autori germani (aşa-numitul de către autorităţile vremii "lot") care în urma unui proces de pomină, cu uşile închise, au fost condamnaţi de autorităţile comunsite, în 1959, în total la... 95 de ani de muncă silnică! Un volum publicat în 1993 la Editura Südostdeutsches Kulturwerk München, intitulat Worte als Gefahr und Gefärdung (Cuvintele ca primejdie şi primejduire), realizat de cercetătorii ştiinţifici Peter Motzan şi Stefan Siennerth, documentează întreg procesul în care au fost implicaţi ca martori şi alţi autori. Printre aceştia, şi Eginald Schlattner, unul din principalii, dar nu singurul martor al acuzării, supus la doi ani de detenţie şi anchetă la Securitatea din Braşov.

Stînd de vorbă cu Hans Bergel la Berlin, cunoscîndu-l deja pe Eginald Schlattner al cărui roman îl prezentasem cititorilor din ţară în paginile revistei "România literară", intrasem fără voie într-un cîmp de tensiuni în care criteriile moralităţii, biografiile, destinele autorilor, scrierile lor, culpabilităţile şi eroismul, suferinţele şi iertarea (aceasta din urmă abia după o prealabilă, aşteptată, dar nearticulată "mea culpa") se amestecau într-un mod primejdios şi tulburător.

Ascultîndu-l pe Hans Bergel încă înainte de a deschide microfonul, văzînd şi expoziţia de la Institut, am avut dureroasa revelaţie a dezastrului, a devastărilor interioare pe care comunismul le-a provocat în viaţa celor care, îndrăznind să i se opună făţiş, au fost condamnaţi