Dacă am numărat bine, apar acum în capitală nu mai puţin de 16 cotidiane, cu Dimineaţa - de-o mai fi existînd - 17, plus două ziare de sport şi una sau două publicaţii gratuite, cu apariţie zilnică. Tirajul unora dintre aceste cotidiane încape într-o roabă mică, dar acest amănunt nu le împiedică să apară. Mai sînt şi nu mai ştiu cîte posturi de radio şi de televiziune, încît bucureştenii s-ar putea plînge că sînt ţintele unui uriaş bombardament mediatic. Nu e cazul; cei mai mulţi au griji mai apăsătoare, care îi fac să se întrebe nu ce vor face mîine, ci cum se pot descurca azi. Eternizarea acestui prezent al cîrpelilor de tot felul provoacă o tot mai vădită indiferenţă faţă de informaţie acelora dintre moi cărora buzunarul gol le dă, zi de zi, una şi aceeaşi ştire esenţială. Chiar şi o parte însemnată a celor care în '90 cumpărau ziarele cu sacoşa nu-şi mai îngăduie azi să-şi cumpere nici măcar ziarul preferat. Orice cotidian costă aproape cît două pîini şi între pîine şi ziar trebuie să fii masochist ca să alegi ziarul, care te anunţă că n-ai pîine.

În lumea bucureştenilor de rînd să dai banii pe ziare e un semn că ai un nivel de viaţă care îţi îngăduie acest lux. Apariţia vînzătorilor de ziare de la intersecţii e o încercare de a corecta criza de cumpărători de la chioşc. Aici mai funcţionează însă o observaţie remarcabilă. Cine are maşină nu se mai opreşte dimineaţa la chioşcul de ziare, ci se mulţumeşte cu ştirile pe care i le oferă radioul din automobil.

Ofensiva cotidianelor la intersecţii dezvăluie însă că şi bucureştenii care au bani de benzină pe care o bagă în rezervoarele unor Dacii uzate sau ale unor maşini de import cumpărate la mîna a doua sau a treia au scos ziarul de pe lista micilor cumpărături obligatorii.

Cine răsfoieşte un cotidian central cu ochi proaspăt, de pildă românii care trăiesc în străinătate, e surprins fie de