Sper ca motivaţia subiectivă uşor de bănuit în alegerea ca temă de discuţie a numelui Rodica să poată fi scuzată: e normal ca direct interesaţii, cei cărora li se cer mai des explicaţii asupra etimologiei propriilor nume, să încerce să le studieze. Iar numelui în cauză, pe cît îi este de clară referinţa literară imediată, pe atît îi e de nelămurită originea. Rodica reprezintă în onomastica românească un caz clar de modă cultă, făcînd parte din categoria mai largă a numelor răspîndite datorită literaturii şi spectacolului (poezii şi romane de succes, basme intrate în circulaţia cultă, teatru, operă, romanţe, şlagăre, filme etc.). Nu e nici o îndoială că la originea impunerii numelui stă scurta poezie idilică a lui Alecsandri, publicată în Convorbiri literare în 1868, inclusă în ciclul Pasteluri. Sînt cunoscute controversele în jurul acestei poezii - care a fost considerată de critici "graţioasă" sau (mai des) artificială, supărător de convenţională. Opinia criticii nu a influenţat probabil prea mult receptarea textului, foarte popularizat prin şcoală, şi care şi-a sporit circulaţia prin punerea pe muzică. în Limba română, în 1940, Sextil Puşcariu scria: "moda dictează şi azi, cum a dictat şi mai înainte. Aproape toate fetiţele născute în anii din urmă, la Cluj, se numesc Rodica".

în privinţa originii numelui s-au formulat mai multe ipoteze. Christian Ionescu, în Mică enciclopedie onomastică (1975; recent reeditată), respinge ideea - într-adevăr improbabilă - a derivării din substantivul comun rodie, dar tinde să accepte legarea sa de Irodion, Irodia (din aceeaşi familie cu Irod, Irodiada). E explicaţia pe care a impus-o N.A.Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (1963), în care Rodica e prezentat ca provenind din Irodica, hipocoristic de la Irodia; autorul nu acceptă nici invocarea rodiei, nici sugestia lui Paşca - de motivare prin rădăcina slavă