Insistenta cu care Daniela Banari intelege sa-si rezolve porblemele personale prin intermediul sindicatului de la Iasitex incepe sa dea roade. Ieri, biroul executiv al Uniunii Sindicale Teritoriale Cartel Alfa din Iasi a discutat timp de o ora pseudo-conflictul sindical de la Iasitex, pentru ca, in cele din urma, sa ajunga la o concluzie: se vorbeste mult, se face scandal, dar nu se realizeaza nimic concret. Pe scurt, la Iasitex se simte nevoia unui sindicat real, si nu de unul de busculada. "Vorbim de uniune sindicala, dar atunci cand trebuie sa ne implicam in problemele cu care se confrunta sindicatele altor unitati, batem in retragere doar pentru ca acest lucru nu ne afecteaza in mod direct. Un exemplu edificator in acest sens este cazul Iasitex, si sper ca in urma acestui semnal de alarma sa putem vorbi de o uniune sindicala in adevaratul sens al cuvantului", a spus, in cadrul sedintei, Ion Albu, reprezentantul teritorial al confederatiei sindicale Cartel Alfa.
Adica, mai pe romaneste spus, se impune si o mai buna colaborare intre sindicatele membre ale aceleiasi confederatii. Asa a fost adus in discutie si sindicatul pastorit, la Tepro, de regretatul Virgil Sahleanu. Pai nu? Cu doi ani in urma, liderul sindical de la Tepro, Virgil Sahleanu, solicita sprijinul confederatiei in apararea intereselor salaritilor unitatii. Fara succes. La acea vreme, pentru Ion Albu banii erau mult mai importanti decat sprijinul sindical. In schimb, dupa asasinarea liderului sindical de la Tepro, reprezentantul Cartel Alfa a solicitat sindicatului de la Tepro suma de 14 milioane lei pentru achitarea cheltuielilor de inmormantare (sic!). Contactat telefonic, Constantin Rotaru, actualul lider al Sindicatului Liber "Virgil Sahleanu", a declarat: "Ion Albu nu ne-a ajutat cu nimic atunci, ba, mai mult, dupa moartea lui Virgil Sahleanu ne-a cerut contravaloarea sumei de 14 mil