Cine-a crescut pesti de acvariu, probabil stie ce-i cu pestele sanitar. Dihania asta e atat de urata si de oropsita incat ai crede ca cei care-o cresc o fac din mila. E chiar prea mult sa spui ca o creste cineva, pentru ca lighioana se hraneste singura. Sta toata ziua pe fundul acvariului si scotoceste cu mustatile lungi printre pietre, caci infuleca excrementele celorlalti pesti. De-aia i se si spune "sanitar". Pentru ca el sa traiasca si sa fie tolerat de proprietarii acvariului, e nevoie de cat mai multa murdarie din partea celorlalti. Asta e singura lui conditie de-a fi, mai departe se descurca singur: sa fie inconjurat de cat mai multi pesti dichisiti, care sa se imbuibe cat mai mult, ca sa lase in urma cat mai multe excremente. In felul lui, pestele sanitar e un personaj pitoresc si original, atat de original incat nu m-as mira sa il vad intr-o zi pe strada, plimbandu-se nestingherit. Poate ca deja face asta, dar nu-l remarcam, asa cum prezenta lui in acvarii trece aproape neobservata din cauza ca ni se scurg ochii dupa exemplarele mai impopotonate, ce dau alene din inotatoare, convinse de sarmul lor si fara sa fie apasate de grija hranei de maine. Totusi, am avut de cateva ori senzatia ca-l recunosc si m-am intrebat ce s-a intamplat ca sa fie posibila o astfel de mutatie genetica. Uneori mi s-a parut ca-l vad printre reprezentantii presei, alteori parca l-am zarit leganandu-si mustatile printre fantosele noastre politice, bucurandu-se pentru fiecare rahatel scapat de acestea, inhalandu-le, in extaz, orice part, sorbindu-le, euforic, toate secretiile. Cum ultima decada a transformat tara intr-o uriasa hazna, nu ma mira deloc ca pestii sanitari s-au inmultit peste masura: e atat de mult rahat de mancat incat tot mai multi simt chemarea sa se aseze la masa. Daca simt, totusi, nevoia sa-si legitimeze existenta, ii recunoastem dupa expresii de genul "ne preocupa as