Opt veacuri de rugaciune la Gura Raului. Dupa un potop de mai multe zile, la Gura Raului a rasarit soarele. E duminica si e mare sarbatoare in Marginimea Sibiului. Imbracati in straie romanesti si bozdoace din piele ceruita in picioare, gurenii se indreapta spre biserica cea mica, care tocmai implin...

Opt veacuri de rugaciune la Gura Raului

Dupa un potop de mai multe zile, la Gura Raului a rasarit soarele. E duminica si e mare sarbatoare in Marginimea Sibiului. Imbracati in straie romanesti si bozdoace din piele ceruita in picioare, gurenii se indreapta spre biserica cea mica, care tocmai implineste 800 de ani. Satenii nu au nici un document, nici o pravila de atestare. Au doar un an de inceput, 1202, care s-a pastrat miraculos in memoria testamentara a batranilor, asa cum s-a pastrat pe o tablita scrisa in chirilica, cu niste sute de ani in urma, de preotul Stoitia. Indaratnici si conservatori din cale-afara, gurenii au pazit simetria anului, fara a incerca sa-l scada sau macar sa-l rotunjeasca. E mandria si pecetea lor de neam. Adevarat sau nu, 1202 ramane ca o pisanie nescrisa in tampla bisericii - cea mai veche biserica din Marginime. Protestul oricarui istoric e nul si neavenit. Mai tare decat orice document e constiinta colectivitatii, memoria imprescriptibila a locului. Candva, pe la inceputul secolului trecut, bisericuta cea mica a gurenilor a fost recladita. Indepartand podisca de lemn din fata altarului, constructorii au descoperit prima pardoseala, facuta din caramizi puse in dunga si, pe alocuri, tocite in caus, de calcatura si opincile ciobanilor, de genunchii lor obositi. Sub varul nisipos al peretilor, aceiasi constructori au gasit fresca celor 40 de mucenici din Sevasta Siriei si 24 de medalioane cu ostasi martiri. Ascunsa, dar niciodata uitata, istoria e scrisa in adanc - o cronica sobra, din culori si piatra, din lacrimi si r