O broscuta in visin.... Natura nu inceteaza niciodata sa ne uimeasca si sa ne invete, zi de zi, care sunt lucrurile importante in viata, lucrurile simple, la care nu ne-am gandit vreodata ca ne-ar putea fi date sa le cunoastem.. Adevarata frumusete din jurul nostru este simplitatea, naturaletea. Astf...
O broscuta in visin...
Natura nu inceteaza niciodata sa ne uimeasca si sa ne invete, zi de zi, care sunt lucrurile importante in viata, lucrurile simple, la care nu ne-am gandit vreodata ca ne-ar putea fi date sa le cunoastem.
Adevarata frumusete din jurul nostru este simplitatea, naturaletea. Astfel, ne este dat sa vedem uneori ceea ce pentru un copil ar parea o minune, dar pentru "oamenii mari" sunt minuni de mult uitate: un curcubeu rasarit dupa ploaie, un porumbel la fereastra, un pom inflorit, o broscuta in visin...
Aceasta din urma este mica minune pe care am descoperit-o intr-o zi de vara, la bunici, la cules de visine. Firava si nevinovata, statea agatata de o crenguta, parand la prima vedere o frunzulita uscata. Dar uitandu-ma mai de aproape, i-am vazut piciorusele de un galben crud, cu gherutele ascutite, bine infipte in frunza de visin, care se clatina amenintator la cea mai mica adiere a vantului. O parte din mine ar fi zis: "Ia-o acasa!", dar uitandu-ma la ochisorii timizi, bulbucati, si la piciorusele firave, mi-am dat seama ca, daca ar fi putut, mi-ar fi raspuns: "Sunt acasa!".
Pare banal sa te uimeasca o simpla broscuta, dar te face sa te gandesti ca in jurul tau sunt lucruri minunate, pe care poate ca nu le vei observa vreodata. Ele sunt peste tot, dar nu au nevoie de cuvinte pentru a ne atrage atentia. Si cum fiecare fiinta, oricat de mica, are un scop anume, poate ca, de fiecare data cand vom descoperi o mica minune a naturii, va fi cu un scop si vom invata o lectie pretioasa.Alexandra Ginja - Bucuresti
@N