George BANU
Uitarea. Eseu in farime
Traducere de Anca Maniutiu, cu sase desene de Yannis Kokkos, Editura Biblioteca Apostrof, Colectia „Ianus“, Cluj-Napoca, 2002, 80 p., f.p.
De curind, a aparut un mic volum al reputatului critic de teatru George Banu: Uitarea. Eseu in farime. Coperta e ilustrata cu o imagine din spectacolul L’Oubli/Uitarea, pus in scena de Mihai Maniutiu dupa acest text la Teatrul National din Cluj. Nu e o piesa propriu-zisa! Cele saptezeci de pagini ale acestui – sa-i spunem – eseu cu subtitlu ionescian sint o suita de reflectii fragmentare, uneori aforistice, asupra uitarii trimitind, intrucitva, la Emil Cioran (atins – sa nu uitam – spre sfirsitul vietii de maladia Alzheimer).
Reflectiile asupra uitarii in arta teatrala – arta a efemeritatii prin excelenta – formeaza axul acestei meditatii personale. Iata citeva dintre ele: „Actorul nu poate sa-si uite textul, dar ca sa ajunga la esenta acestuia, el trebuie sa se uite pe sine. Aceasta este sfisierea lui“. „A improviza, in teatru, echivaleaza cu a introduce o doza de uitare in partitura stabilita dinainte. Ea salveaza astfel miscarea care da organicitate. Memoria ciuruita de uitari devine fluida, impulsionind jocul“. Fluida ea insasi, „ciuruita“ de golurile dintre fragmente, scriitura lui George Banu are o fluenta plina, o finete si o limpezime a ideilor proprie moralistilor francezi din toate timpurile. In paginile lui, La Bruyère si Cioran stau insa alaturi de Nietzsche, Freud, Proust, Borges, Cehov, Beckett sau Peter Brook. O referinta frecventa este Paul Ricœur, cel din Memoria, istoria, uitarea.
Insigth-urile filozofice si meditatiile „politice“ despre uitare sint prinse in sententii pregnante: „«Datoria de a uita»... in fostele tari din Est, tocmai pentru ca a fost prea de curind impusa, n-a suscitat decit frustrare. Uitarea colecti
