Cartile lui Norman Manea au fost traduse in germana, olandeza, franceza, italiana, engleza, spaniola, idis, norvegiana etc.
In 1992 a primit Premiul Fundatiei "MacArthur", numit si "Nobelul american", iar la sfarsitul anului 2001 importantul premiu italian "Nonino". Aceste informatii succinte reprezinta o parte din chapeau-ul unui interesant interviu realizat prin corespondenta de criticul literar Ion Simut si publicat în grupajul Observatorului. Interviul dezvolta, explica si adanceste temele prezente in volumul de interviuri intitulat Casa melcului, aparut in 1999 la editura Hasefer. Intre ele, relatia, esentiala cu Romania si cu limba romana, a celui care a ales conditia, deloc comoda, de scriitor roman traind in Germania, apoi in Statele Unite. Dupa 14 ani de exil, Norman Manea incearca sa isi defineasca identitatea: ce s-a pastrat, ce este schimbat. Iata cateva citate semnificative: "Tara indepartata m-a tot indepartat, dar nu a izbutit sa-mi anuleze memoria. Nu se uita o viata, mai ales cand pleci la o varsta deloc juvenila. Confruntarea cu America a fost dificila, intensa. Mi-a cerut enorme eforturi de adaptare, mobilizarea continua a resurselor fizice si intelectuale. Cand Romania imi reintra in casa, prin carti, scrisori, telefoane, sau chiar prin prieteni vechi sau noi, comunicarea este spontana. Mai am, in ciuda a ce s-a tot intamplat cu numele meu in tara, cativa prieteni in Romania. Public, desi rar, in reviste. Am o rubrica lunara in Familia..., pe care am incercat, adesea cu greu, sa n-o intrerup, in ciuda lipsei de timp si a Ťinutilitatiiť acestor texte in context american (poate si romanesc). Imi vor apare anul viitor, sper, cateva volume in tara.
Curiozitatea si dorinta de a revizita Romania au de luptat cu acuta lipsa de timp si o reducere a energiei mele de calator. Si cu un anumit soi de intimidare pe care o exercita trecutul, a
