Hodoronc-tronc, puterea a decis să-şi medalieze ambasadorii. Pentru care merite? veţi întreba. Vă întrebaţi degeaba. A devenit România o ţară plină de interes pentru lumea civilizată? Au dispărut, în urma eforturilor depuse de diplomaţi, deprimantele articole de pe pagina întâi a ziarelor occidentale despre copiii români bolnavi de SIDA, despre cerşetorii rromi sau despre prostituatele din ţara Ilenei Cosînzeana? Prin perpetuarea imaginii de ţară sălbatică, scoţând damfuri totalitare, prin felul în care arată clădirile ambasadelor şi prin prestaţia jalnică a reprezentanţilor oficiali, România lui Ceauşescu şi România lui Iliescu sunt perfect interşanjabile.

Există, bineînţeles, câţiva ambasadori de bună calitate, dar nici unul dintre ei nu figurează pe lista premianţilor. După ce

s-au descotorosit de oameni evident născuţi pentru diplomaţie, promovaţi de Convenţia Democratică, iliescienii au readus pe scenă bătrânele gloabe comuniste. într-adevăr, trebuie să ai o înţelegere cu totul anapoda a politicii internaţionale ca să-l pui ambasador la Paris pe Oliviu Gherman. Acest substitut de Iliescu are în comun cu diplomaţia cât Oblomov cu atletismul. Când un Dan Marţian - răpus în funcţie dar nu ştiu dacă şi la datorie - te reprezintă la Lisabona, fii sigur c-ai ieşi mai câştigat dac-ai închide ambasada.

în acelaşi timp, o serie de eminenţi tineri diplomaţi sunt scoşi fără scrupule pe tuşă. Exemplul cel mai revoltător e ce se întâmplă cu Mihai Răzvan Ungureanu. în loc să fie rugat să rămână în diplomaţia românească, el e aruncat ca o măsea stricată şi înlocuit cu cine ştie ce gioarsă de partid. Spre disperarea securiştilor din "centrală", el face, însă, o strălucită carieră pe cont propriu. în ciuda "strâmbelor" şi a dispreţului puterii, Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns numărul doi al Pactului de Stabilitate. De la biroul său vienez, va putea conte