Am citit de curînd cartea fostului premier Radu Vasile, Cursă pe contrasens. Pentru amatorii de răfuieli politice memoriile dlui Vasile sînt, probabil, o desfătare. Autorul nu iartă nimic şi pe nimeni dintre cei cu care a avut ceva de împărţit pe vremea cînd a fost prim-ministru. Necruţător este Radu Vasile şi cu majoritatea foştilor săi colegi de partid de la PNŢCD. Cum autorul nu e la vîrsta memoriilor şi nu s-a retras din politică, graba de a scrie şi mai ales publica această carte nu mi-o explic decît prin intenţii pamfletare şi, de ce nu, prin calcule de oportunitate politică.

Ţintele predilecte ale fostului premier sînt ţărăniştii, fostul preşedinte Constantinescu şi o parte a presei. De prezentări favorabile se bucură membrii Partidului Democrat - cu care dl Vasile e coleg, în treacăt fie spus, vreo doi dintre foştii săi consilieri şi şoferul său.

Îndepărtat necavalereşte din funcţia de premier, dl Vasile îşi ia o tîrzie revanşă împotriva celor care l-au mazilit prin aceste memorii precipitat publicate.

Cum era şi firesc, unele dintre afirmaţiile sale au stîrnit replici. Şi pe bună dreptate. Căci a spune că fostul preşedinte Constantinescu avea de gînd să pună tancurile pe minerii care porniseră spre Bucureşti cu Miron Cozma în frunte şi că numai faimoasa întîlnire a memorialistului cu Miron Cozma la Cozia a salvat România de evenimente sîngeroase, poate chiar de la un război civil e totuşi cam mult. Fără îndoială însă că dl Vasile are un merit pe care nu i-l poate lua nimeni în rezolvarea acelei crize. Un alt merit e că în timpul premieratului său a avut loc vizita Papei în România, moment istoric unic, căruia Radu Vasile nu i-a acordat importanţa cuvenită, mai preocupat să se războiască la baionetă cu foştii săi adversari.

Îl vedem pe dl Radu Vasile în aceste memorii singur împotriva tuturor, cu excepţia, repet, a miniştrilo