Chiar înainte de fuga mea din România, s-a răspândit zvonul că fiica faraonului, Zoia Ceauşescu, a pus ochii pe cel mai citit scriitor al tinerei generaţii, şi că scriitorul a răspuns acestei atenţii. Zvonul, deseori oferit cu detalii, m-a urmărit şi după fugă. Până la urmă a devenit atât de popular încât a trecut hotarele ţării, găsindu-şi loc în presa americană, în "International Gerald Tribune". După revoluţie, mi s-au pus întrebări despre Zoia care dovedeau că departe de a fi murit, zvonul devenise o legendă. Am protestat - în zadar.
Marea plăcere a unei mărturisiri e că te ajută să vezi cu claritate trecutul aşa cum a fost.
Ruperea mea de România a fost cel mai traumatizant, chiar dacă eliberator, eveniment al vieţii mele. Imaginaţia populară vroia ca ruperea să fi fost şi o rupere de familia Ceauşescu, şi mai ales de fiica faraonului. A fost ceva între mine cel de atunci, acel scriitor exploziv şi disident, şi fiica faraonului?
Să vă spun ce ştiu eu. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie.
m văzut-o prima oară de aproape într-un avion. În primăvara lui 1973 a avut loc la Berlinul de Est ultimul Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor. Elita intelelectuală tânără a fost şi ea invitată la festival. Între regim (care făcuse un gest patriotic în '68, cînd refuzase să invadeze Cehoslovacia) şi tinerii artişti se crease o temporară alianţă de facto. Un scriitor ca mine, citadin, occidentalizant, dar şi patriot, îi era util lui Ceauşescu pentru că îi confirma liberalismul de circumstanţă - de altfel destul de redus. Chiar şi în culmea succesului, cărţile îmi apăreau cu 60-70 de pagini smulse de cenzură. Eu eram dispus să mimez participarea la acea alianţă, pentru că speram să-mi trec mai uşor cărţile de cenzură.
Definit de această ecuaţie, mă aşezasem în avionul de Berlin Est, şi aşteptam să decolăm. Scaunul de lângă m
