Puţine dintre personalităţile diasporei revenite în ţară după decembrie 1989 au dobîndit notorietatea şi popularitatea lui Neagu Djuvara. Prin eleganţa apariţiilor sale publice, jovialitatea sa naturală, incitantele cărţi de istorie pe care le-a scris (amestec original de rigoare ştiinţifică şi accesibilitate, dusă, uneori, pînă la limita familiarităţii depline cu cititorul) şi volubilitatea înnăscută (mană cerească pentru realizatorii de emisiuni radio şi tv, precum şi pentru autorii de interviuri ai publicaţiilor de tot felul), octogenarul profesor a fost repede adoptat de societatea românească, fiind astăzi una dintre vedetele incontestabile ale mass-media de la noi. Chipul său mereu surîzător ne-a devenit atît de familiar încît avem impresia că îl ştim de cînd lumea şi pare astăzi aproape neverosimil faptul că simpaticul nostru contemporan a stat departe de ţară vreme de mai bine de jumătate de secol.

Privit de la înălţime, destinul lui Neagu Djuvara este de-a dreptul fabulos. Descendent al unei vechi familii boiereşti, tînărul diplomat Neagu Djuvara este trimis la Stockholm de Mihai Antonescu, în chiar dimineaţa zilei de 23 august 1944, pentru a-i transmite ambasadorului român în Suedia indicaţiile privind negocierile de capitulare a României în faţa Uniunii Sovietice. Surprins de dramaticele schimbări politice din ţară, - urmând îndemnul mamei sale : "mai bine să te faci hamal la Paris, decît să te întorci în ţară" - se hotărăşte să rămînă în occident şi se stabileşte în capitala Franţei. Aici se află în centrul frămîntărilor legate de organizarea şi ajutorarea românilor care, într-un fel sau altul, au reuşit să scape din iadul comunist. Mai mult chiar, ajunge la conducerea unei celule de informaţii, aflată în legătură cu serviciile secrete ale marilor puteri occidentale care se ocupă, printre altele cu paraşutări de oameni în România. Lucrează la R