Dragă Mugur, am impresia că prea facem caz de vîrstă. Nu numai acum, oricînd. La optsprezece ani ne văităm că avem doar atît. La vreo treizeci începem să spunem că, gata, s-a dus ce era mai frişcă-n noi. La patruzeci urlăm de neputinţă, dar urlăm! Sînt sigur că la cincizeci vom smiorcăi puternic, iar pe la şaizeci vom şuşoti, însă nu ne vom lăsa! E o banalitate ce-ţi spun: fiecare vîrstă îşi are mosorelele ei, cu aţă vernil, grena, gri, după anotimp. Că aţa asta e din ce în ce mai slabă, se rupe şi ne lasă cu coatele sufletului în văzul lumii, e altă chestie, mai delicată. Acum, mi se pare, nu mai e voie să bocim. Sau, dacă o facem, bocetul trebuie, prin el însuşi, să fie frumos.

M-am trezit pe la patru jumătate dimineaţa şi am început să mă gîndesc la telefonul de ieri după masă. Spaima indefinită care-mi împăienjenise sufletul de două săptămîni era, deci, reală, cu suport foarte precis. Deşi pot acum să o aşez pe o cauză, îmi dau seama că nu mi-a trecut.

Dragă Mugur, am impresia că prea facem caz de vîrstă. Nu numai acum, oricînd. La optsprezece ani ne văităm că avem doar atît. La vreo treizeci începem să spunem că, gata, s-a dus ce era mai frişcă-n noi. La patruzeci urlăm de neputinţă, dar urlăm! Sînt sigur că la cincizeci vom smiorcăi puternic, iar pe la şaizeci vom şuşoti, însă nu ne vom lăsa! E o banalitate ce-ţi spun: fiecare vîrstă îşi are mosorelele ei, cu aţă vernil, grena, gri, după anotimp. Că aţa asta e din ce în ce mai slabă, se rupe şi ne lasă cu coatele sufletului în văzul lumii, e altă chestie, mai delicată. Acum, mi se pare, nu mai e voie să bocim. Sau, dacă o facem, bocetul trebuie, prin el însuşi, să fie frumos.

M-am trezit pe la patru jumătate dimineaţa şi am început să mă gîndesc la telefonul de ieri după masă. Spaima indefinită care-mi împăienjenise sufletul de două săptămîni era, deci, reală, cu suport f